Acesta să fie darul pe care îl veți lua de la ei: aur și argint și aramă. Și fire de lână … și fire de in și fire de păr de capră. Piei …și lemn … și untdelemn, … mirodenii … Pietre de onix și pietre de țintuit. (Șmot/ Exodul 25:3-7)

Ciudată listă. Nestematele, al căror loc firesc ar fi fost în frunte, înaintea aurului și argintului, sunt ultimele pe listă, după firele de in, părul de capră, lemn și untdelemn. De ce oare nu se bucură nestematele de locul care li se cuvine?

Ce stabilește valoarea unui dar? În primul rând folosul celui care îl primește. Dar ce nevoie are HAȘEM de daruri? A lui e întreaga creație, precum scrie: Un psalm al lui David; Al lui HAȘEM este pământul și tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!  (Tehilim/ Psalmi 24:1)

Care este atunci rostul poruncii de a ne irosi avutul pentru a-I aduce lui HAȘEM daruri de care chiar nu are nevoie? HAȘEM într-adevăr nu are nevoie. Nevoia este a noastră. Numai aducându-I daruri putem simți că tot ce avem, de la El avem,  precum a spus regele David în rugăciunea sa „Căci de la Tine [avem] totul și din mâna Ta Ți-am dat” (Divrei Haiamim  A/ 1 Cronici 29:14).

La stabilirea valorii unui dar, trebuie ținut cont și de lipsa pe care o resimte cel care dăruiește. Valoarea unui dar către HAȘEM ține numai de lipsa pe care o resimte cel ce dăruiește. Astfel, darul unui bogătaș care se lipsește de jumătate din avere valorează mai puțin decât darul săracului care după ce și-a dăruit  pâinea se culcă flămând.

Aur și argint au dăruit atât bogații din belșugul lor cât și săracii din puținul lor. Nestematele le-au dăruit numai cei mai bogați, conducătorii triburilor. După ce au donat nestematele, tot bogați au rămas.

Se povestește că rabinul Israel Meir Hacohen, cunoscut după numele cărții sale Hafeț Haiim, a întemeiat în anul 1869 în orașul său, Radin, o ieșiva. Ieșiva a crescut și avea nevoie de o clădire. A adunat rabinul comunitatea și le-a vorbit despre meritul celor care donează pentru ieșiva. Cuvintele rabinului și-au făcut efectul chiar peste așteptări. Unul din membrii mai înstăriți și-a asumat să suporte întreaga cheltuială.

Cine nu s-ar fi bucurat să obțină toți banii dintr-o singură donație? Rabinul Isarael Meir Hacohen însă nu a acceptat. El a ținut morțiș ca la edificarea acestei clădiri, atât de importantă pentru întreaga comunitate,  să poată participa toți membrii comunității.

Ieșiva de la Radin a fost activă până în al Doilea Război Mondial când Lituania a devenit republică sovietică. După război supraviețuitorii au înființat o ieșiva cu acest nume în Statele Unite și una în Israel.

Edificii clădite prin truda celor mulți sunt sortite să dăinuiască.