Isaac a săpat din nou fântânile de apă care fuseseră săpate în zilele tatălui lui, Avraham, și pe care filistenii le astupaseră după moartea lui Avraham; și le-numit cu aceleași nume cu care le numise tatăl său. (ibid 26:18)

Ne este greu să-l înțelgem pe patriarhul Isaac. Suntem învățați să privim oamenii prin prisma faptelor. Isaac își asumă de cele mai multe ori un rol pasiv. Tatăl îl duce spre a-l jertfi, dar până la urmă nu-l jertfește, apoi îl trimite pe mai-marele casei să-i aducă o nevastă. Isaac tace și acceptă. Fiul său cel mic îi ia prin înșelăciune binecuvântările. Isaac tace și acceptă.

Singura sa inițiativă menționată în Tora a fost săpatul unor fântâni. Nici ele nu erau noi. El doar a destupat fântânile săpate în zilele tatălui său și astupate de filistini după moartea acestuia, ținând să le dea aceleași nume pe care le dăduse tatăl său.

În zilele lui Avraham au fost săpate fântâni noi. Isaac, când avea la rândul lui nevoie de apă, a săpat din nou aceleași fântâni, care între timp fuseseră astupate de filistini. În singurul caz în care Isaac nu a fost pasiv, el a ținut să repete aidoma faptele tatălui său. Patriahul Avraham ne-a deschis calea credinței și a ospitalității. Patriarhul Isaac ne-a deschis calea păstrării tradiției.

În urmă cu mai mult de trei milenii, pe muntele Sinai, poporul nostru a primit în custodie atât textul scris Torei cât și un volum imens de învățături care trebuiau transmise pe viu grai. Urmând pilda patriarhului Isaac de a repeta aidoma faptele înaintașilor, am reușit, în pofida nenumăratelor necazuri care s-au abătut asupra noastră, să păstrăm nealterate aceste învățături și chiar limba în care ele au fost rostite.

În zilele noastre schimbările se petrec în ritm mai accelerat decât oricând. În toiul acestor schimbări, la care nu avem cum să nu ne adaptăm, misiunea noastră este să păstrăm în continuare tradiția și să o transmitem generațiilor ce vin.

Ceea ce am primit,suntem datori să dăm mai departe.