Într-adevăr un popor care asemenea leului se scoală, asemenea regelui animalelor se ridică și nu se culcă până nu și-a sfâșiat prada și până n-a băut sângele ucișilor. (Bamidbar/ Numeri 23:24)

Leul își sfâșie prada și îi bea sângele. Prin ce putem noi fi asemuiți leului, doar nici carne vie nu mâncăm, nici băutori de sânge nu suntem?

Rași dă o explicație neașteptată: Când adormim, sufletul nostru ridică în cer. Când se ridică, el este atacat de cohorte de mazikin, s-ar putea traduce: duhuri rele. Dacă recităm Șma Israel înainte de a adormi, HAȘEM vine în apărarea sufletului și îi răpune pe toți acești mazikin.

Dacă mazikin sunt entități reale sau doar personificarea unor spaime, e o discuție care care mă depășește. Oricum, spaimele și coșmarurile cărora le dau naștere sunt cât se poate de reale. Pentru a ne apăra ne ele, înainte de culcare recităm Șma Israel. De mici sunt  învățați copiii să recite Șma Israel înainte de culcare. Când încă nu știu să vorbească, părinții o recită în locul lor.

*********

În perioada Holocaustului, mulți copii evrei au fost ascunși de familii miloase sau în mânăstiri. După ce a trecut pericolul, unora le-a fost greu să se despartă de  copiii pe care i-au salvat cu riscul vieții.

Rabinul Șlomo Iosef Kahaneman și-a pierdut în Holocaust întreaga familie. După încheierea războiului, el a pornit în căutarea copiilor evrei pierduți. Se povestește că o dată a ajuns la orfelinatul unei mânăstiri. A întrebat dacă printre orfani sunt și evrei. I s-a răspuns că nu. A cerut să vorbească cu copiii. A fost refuzat. A cerut să rostească în fața copiilor doar două cuvinte. Conducerea mânăstirii s-a înduplecat și a acceptat.

A venit rabinul Kahaneman în fața copiilor și a rostit doar două cuvinte: Șma Israel. Orfani, care de mult uitaseră, sau care au fost prea mici pentru a fi știut vreodată că sunt evrei, au venit la el plângând și strigând în idiș Mame! Mame!