Și când veți secera roadele țării voastre să nu termini marginea pământului tău când vei secera și ceea ce rămâne pe urma secerătorilor să nu aduni, săracului și străinului să le lași … (Vaikra/ Levitic 23:22)

În pericopa săptămânii citim despre poruncile specifice Cohenilor, descendenții lui Aharon. Deși au un statut într-o oarecare măsură favorizat, ei au mai multe restricții decât alții. Ei nu au voie nici să se atingă sau să se apropie de un mort nici să se căsătorească cu o femeie divorțată, ceea ce este permis celorlalți fii ai neamului.

La sfârșitul pericopei citim despre ciclul sărbătorilor. Cu această ocazie sunt menționate îndatoririle Cohenilor, jertfele specifice fiecărei sărbători. După paragraful legat de Șavuot, când sărbătorim începutul secerișului, citim despre darurile pe care trebuie să le lase toți fii lui Israel săracilor cu ocazia secerișului.

Când secerăm, nu avem voie să luăm pentru noi tot lanul. La capăt trebuie să lăsăm câteva spice pentru săraci. Înțelepții Israelului au stabilit măsura: pentru cei darnici nu mai mult decât unul din 40, pentru cei strâmtorați cel puțin unul din 60. Spicele care cad secerătorilor din mână sau pe care le-au uitat pe câmp trebuie și ele lăsate acolo pentru cei nevoiași.

Din aceste spice uitate s-au hrănit Neomi și nora ei Rut când s-au întors nevoiașe în ținutul Iudeei. În anii 50 ai secolului trecut mai lăsau țăranii din Israel spice pe câmp, iar săracii, mulți din ei de curând veniți din Yemen, se hrăneau din ele. Cu timpul situația economică s-a îmbunătățit și nu mai era cine să le culeagă. Atunci, cu acordul rabinilor, practica a încetat.

Între zilele de sărbătoare și datoria de a lăsa spice pe câmp este o adâncă legătură. Ambele ne învață că nu avem voie să dedicăm toate resursele unui singur țel. Trebuie să știm unde să ne oprim pentru a acorda atenție aspectelor mai neglijate ale vieții.

În zilele de rând fiecare din noi își duce singur povara nevoilor sau a năzuințelor. În zilele de sărbătoare ne oprim. Pentru o zi, în diaspora două, luăm o binevenită pauză. Alături de familie, prietenii sau comunitate ne bucurăm de ceea ce avem în comun.

La fel, când culegem roadele nu le luăm în întregime pentru noi. Lăsăm o mică parte pentru cei nevoiași. Astfel, îndeplinind porunca divină, ne împlinim nevoia de a purta grija aproapelui.

Avem o gamă foarte largă de nevoi. Unora le acordăm toată atenția, nu odată încălcând chiar măsura. Pentru altele, deși le cunoaștem, nu găsim niciodată timpul sau banii.

Creatorul Binecuvântat fie El știe care ne sunt nevoile. Prin bunătatea Lui ne-a dat porunci care ne opresc din cursa vieții și ne îndeamnă să acordăm atenție acelor nevoi care prin firea lucrurilor ne scapă din vedere.