Și a ieșit Ițhak să poarte o conversație pe câmp la lăsatul serii și-a ridicat ochii și a văzut și iată vin cămile. Și și-a ridicat Rivka ochii și l-a văzut pe Ițhak.… (Bereșit/ Geneza 24:63, tradus conform notei D)

Cine a statornicit rugăciunea de Minha? În Talmud, pe aceeași filă[1] găsim două răspunsuri care să se contrazic:

Al doilea răspuns: „Rabi Iehoșua ben Levi spunea: Rugăciunile în locul jertfelor au fost statornicite… Rugăciunea de Minha până seara deoarece jertfa zilnică de dupăamiaza poate fi jertfită până seara.” e lesne de înțeles. Membrii Marii Adunări (Knneset Hagdola – O adunare de 120 de înțelepți care s-a întrunit la clădirea Celui de-al Doilea Templu și au stabilit multe din canoanele iudaismului) știau că Templul urma să fie distrus și nu se vor mai putea aduce jertfe. În locul lor ei au statornicit rugăciunile pe care le rostim până astăzi.

Primul răspuns îl contrazice pe al doilea și e greu de înțeles în sine:  „Rabi Iosi fiul lui Rabi Hanina spunea: Rugăciunile patriarhii le-au statornicit… Ițhak a statornicit rugăciunea de Minha precum scrie <Și a ieșit Ițhak să vorbească pe câmp la lăsatul serii>.”

Dacă, precum spune Rabi Iosi fiul lui Rabi Hanina, Ițhak a statornicit deja rugăciunea de Minha, ce nevoie era să o statornicească din nou membrii Marii Adunări? Mai greu de înțeles cum reiese din faptul că patriarhul Ițhak „a ieșit … să poarte o conversație ă pe câmp la lăsatul serii” că ar fi statornicit o rugăciune sau măcar că s-ar fi rugat?

Cu cine purta patriarhul Ițhak conversația? El a ieșit singur, fără vreun tovarăș de drum. Lucrătorii câmpului nu au nici ei poftă de vorbă la lăsatul serii. Ei se grăbesc să-și încheie munca zilei și să se întoarcă la casele lor înainte de lăsatul nopții.

Precum îi era obiceiul după ce fusese legat pe jertfelnic așteptând să fie sacrificat, patriarhul Ițhak era adâncit toată ziua în rugăciune. Fiind atât de familiar cu rugăciunea, el era vrednic să o numească „conversație”.

Ițhak se ruga ca solia pețitorului să reușească. Când a încheiat rugăciune și-a ridicat ochii și iată, cămile care o aduceau pe viitoarea lui mireasă.

Conform tradiției noastre, faptele patriarhilor sunt ca un semn pentru urmașii lor. Precum a fost bine primită rugăciunea lui Ițhak la lăsatul serii, așa vor fi bine bine primite rugăciunile urmașilor săi la lăsatul serii. Prin aceasta a statornicit Ițhak lăsatul serii ca un moment prielnic rugăciunii.

Prin ce este deosebită rugăciunea la lăsatul serii? Dimineața, înainte de ce începem activitatea zilei avem încă liniștea sufletească pentru a ne concentra asupra  rugăciunii. Noaptea, după ce am încheiat activitatea zilei, suntem din nou liniștiți. La lăsatul serii, când ne grăbim să încheiem activitatea zile (mă refer înainte de inventarea luminii electrice care a făcut din noapte ziuă), ne vine cel mai greu să alungăm gândurile lumești și să ne concentrăm asupra rugăciunii. Pe măsura efortului de concentrare pe care îl depunem ne este primită rugăciunea.

Membrii Marii Adunări a statornicit ordinea rugăciunilor menite să înlocuiască jertfele din Templu. Rugăciunea de Minha, cea menită să înlocuiască jertfa de după-amiază, au stabilit-o până la lăsatul serii, ora statornicită de patriarhul Ițhak ca prielnică pentru primirea rugăciunii.

[1] Berahot fila 26b