… și vei mânca și te vei sătura. Păzește-te să nu-l uiți pe HAȘEM care te-a scos din țara Egiptului din casa robiei. (Devarim/ Deuteronom 6:12,13)

Ne place să ne plângem, dar niciodată în istoria cunoscută a omenirii nu s-au bucurat at de mulți oameni de atât de mult belșug. De multe ori, belșugul aduce cu el înstrăinare. Chiar dacă ne mai ajutăm semenii, o facem tot mai mult prin intermediul unor organizații specializate. Dăruim hrană și haine, dar prea puțină compătimire, prea puțină căldură omenească. Și mai mult, ne înstrăinăm de Creator. În țările înstărite prea multe lăcașuri de cult au fost părăsite sau și-au schimbat destinația. Omenia și credința le găsim mai des în rândul nevoiașilor  decât în rândul celor îndestulați.

Se povestește că că unul din calicii din șteitl, îl vom numi Mendel, s-a îmbogățit. Și-a clădit Mendel o casă arătoasă pe strada mare, singura din întreg șteitl-ul care avea, mare minunăție, geamuri de sticlă și oglinzi. Pentru țedaka nu  mai dădea însă nicio lețcaie. S-au sfătuit mai marii obștii ce-i de făcut cu Mendel. Au decis să-l trimită pe rabin, poate va reuși să-l convingă să-și deschidă inima și portofelul  pentru nevoiașii obștii.

A bătut rabinul la poarta lui Mendel. Onorat, l-a invitat Mendel să intre. I-a arătat casa cu toate minunățiile ei. S-a minunat rabinul de lucruri pe care nu i le mai văzuseră ochii, îndeosebi de geamuri și oglinzi. L-a luat rabinul pe Mendel lângă geamul care dădea în stradă și l-a întrebat: „Din ce e făcut geamul?” „Din sticlă.” „Și ce vezi în el?” „Oameni.” La luat la oglindă și l-a întrebat: „Oglinda din ce e făcută?” „Tot din sticlă.” „Și ce vezi în ea?” „Pe mine însumi.” Mirat, a întrebat rabinul: „Geamul e din sticlă și oglinda tot din sticlă e. Cum se face că atunci când te uiți pe geam vezi oameni, iar când te uiți în oglinde te vezi doar pe tine?”

Cu bunăvoință i-a explicat Mendel rabinului, care părea că nu se prea pricepe la cele lumești, că sticla oglinzii are în spate un strat subțire de argint. La care i-a răspuns rabinul: „Vezi, o poleială de argint e suficientă pentru ca omul să se vadă numai pe el însuși.”          

Avem datoria să-i ajutăm pe cei nevoiași, dar bunăstarea în sine nu este un păcat. Să ne bucurăm de avuția agonisită cinstit, dar să nu uităm niciodată de unde am venit și cui datorăm tot ce avem. Numai astfel ne vom putea păstra omenia.