Despre respectarea făgăduințelor în pericopa Matot
Un bărbat, dacă va face un jurământ Domnului sau va făgădui o promisiune, luând asupra sa o interdicție, să nu-și profaneze cuvântul (Bamidbar/Numeri 30:3, traducere proprie)
Profanării sunt supuse numai cele sacre. Ceva ce nu e sacru nu are cum să fie profanat. Dacă un cuvânt de promisiune poate fi profanat … înseamnă că el este sacru.
Angajamente pe care le luăm față de semenii noștri sunt sacre. Aceasta nimeni n-o contestă. Versetul ne învață că și angajamentele rostite față de noi înșine, chiar dacă numai D-zeu le-a auzit, sunt și ele sacre. Cel care, de pildă, a dat glas hotărârii de a înceta să fumeze și apoi o încalcă, la daunele pe care le aduce fumatul el adaugă păcatul de a-și fi profanat cuvântul.
Cine din noi nu a trecut prin momente de entuziasm în care a luat decizii nobile, dar, când a venit timpul să le pună în practică s-a dovedit că ele erau mult peste puterile lui? Dacă am făcut o făgăduință nesăbuită, suntem oare osândiți să ne profanăm necontenit cuvântul?
Întâi de toate, să nu ne pripim cu făgăduințele! Să ținem cont că de prea multe ori ceva ce pare lesne de îndeplinit se dovedește a fi peste puterile noastre. Dacă simțim nevoia să ne asumăm ceva, să începem cu cuvintele בלי נדר „bli neder”, în traducere „fără făgăduință”. Așa procedează evreii habotnici și ar fi bine să le urmăm exemplul.
Dacă am făgăduit deja să facem o faptă bună, dar ne temem că nu o vom putea îndeplini, avem o cale de ieșire. Putem declara în fața unui Beit Din[1], orice trei bărbați evrei care cunosc regulile pot constitui un astfel de Bei Din, că regretăm făgăduința pe care au făcut-o, iar dacă ne-am fi gândit mai bine, de la început nu am fi făgăduit. Nu că am regreta fapta bună la care ne-am angajat, ci doar faptul că ne-am angajat printr-o făgăduință. Beit Din-ul are autoritatea de a anula retroactiv făgăduința de a face o faptă bună.
Un Beit Din are autoritatea de anula retroactiv doar făgăduințele de a face fapte bune. Dacă, însă, ne-am dat cuvântul unei persoane, nu avem nicio cale să-l luăm înapoi. Dacă am promis, nu avem decât să ne ținem de cuvânt.
Cuvintele noastre sunt sacre. Dacă le vom prețui cum li se cuvine, rugăciunile noastre vor fi și ele prețuite și bine primite.
[1] Tribunal rabinic
Comments
Despre respectarea făgăduințelor în pericopa Matot — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>