Israel și-a întins dreapta și a pus-o pe capul lui Efraim, el fiind cel tânăr, iar stânga pe capul lui Menașe. Și-a încrucișat mâinile, deși Menașe era întâiul născut. (ibid. 48:14)

„Știu, fiule, știu! Și el va ajunge un popor; și el va fi mare. Și totuși, fratele lui cel mic va fi mai mare ca el…” Și i-a binecuvântat în ziua aceea, spunând: „Prin tine va binecuvânta Israel spunând: <<Să te facă Dumnezeu ca Efraim și ca Menașe>>” și l-a pus pe Efraim înaintea lui Menașe.  (ibid 48:19, 20)

Profeția patriarhului Iacov s-a împlinit. <<Să te facă Dumnezeu ca Efraim și ca Menașe>> a devenit formula consacrată cu care ne binecuvântăm copiii. La ce ne referim oare  îi binecuvântăm să fie asemenea lui Efraim și Menașe? În Tora nu este menționată niciuna din faptele lor.

Iacov știa că Efraim, fratele cel mic, va fi mai mare decât Menașe, întâiul născut, și l-a binecuvântat pe fiecare după meritul lui. Mâna dreaptă și-a pus-o pe capul lui Efraim , iar mâna stângă pe capul lui Menașe.

De la patriarhul Iacov ne-am fi așteptat să fi învățat ceva din necazurile prin care a trecut. Ani lungi a trăit departe de casa părintească de frica lui Esav care dorea să-l omoare ca răzbunare pentru că i-a luat-o înainte. Cămașa deosebită pe care a primit-o Iosef a stârnit invidia și ura fraților săi , ceea ce i-a adus ani lungi de pribegie.

Ca și cum nu ar fi învățat nimic din necazurile vieții, Iacov l-a binecuvântat pe fiecare după meritul lui, fără să țină cont de privilegiul întâiului născut. Istoria a dovedit că miza patriarhului Iaacov a fost reușită. Nici o gâlceavă între Menașe și Efraim nu este menționată în Tora.

Menașe și Efraim au copilărit în Egipt fără bunici, fără unchi sau veri. Nici măcar morminte de familie nu aveau. Desigur și-au întrebat tatăl de ce sunt ei atât de singuri, iar acesta i-a învățat câte rele aduce invidia. Menașe a învățat lecția. Deși îl durea că fratele mai mic a fost binecuvântat înaintea lui, el nu a pornit nicio gâlceavă.

Când ne binecuvântăm copiii să fie asemeni lui Efraim și Menașe, îi binecuvântăm ca oricâte motive de discordie ar avea, să rămână totuși uniți.