… și vracii l-au îmbălsămat pe Israel. (Bereșit/Geneza 50:2)

Datorită influenței cabaliștilor, crezul în reîncarnarea sufletului este astăzi larg răspândit în rândul credincioșilor neamului nostru. În virtutea acestui crez sufletul poate fi răsplătit său pedepsit pentru faptele săvârșite într-o încarnare anterioară.

Unii chiar pun acestui crez propte așa-zis științifice. Fapte greu de explicat precum copii care știu lucruri pe care nu aveau de unde să le afle, vorbesc limbi pe care nu le-au învățat niciodată sau chiar pretind a fi reîncarnări ale unor persoane decedate (sper că faptele au fost riguros verificate) par a fi dovezi convingătoare.

Deși nu știu să le explic, ele pot dovedi doar că informație trece uneori de la un suflet la altul. De aici până la a afirma cum că odată cu informația trece și răspunderea, calea este încă lungă.

Singura referire explicită în TaNaCh (Biblia ebraică) la ce se întâmplă după moarte o găsim în Kohelet/Ecleziastul 12:7 Și se va întoarce țărâna în pământ precum a fost, iar sufletul se va întoarce la HAȘEM care l-a dat. Despre o revenire a sufletului într-un alt trup nici vorbă.

Dimpotrivă, printre rândurile TaNaCh-ului citim că posibilitatea unei răsplăți sau pedepse pentru fapte săvârșite într-o încarnare anterioară nu era luată nici măcar în socoteală. Ea nu ar fi lăsat loc dureroasei întrebări pe care o pune profetul Ieremiahu/ Ieremia Creatorului: … de ce reușește calea celor răi, iar toți mișeii trăiesc în pace? (12:1). Ea nu ar fi lăsat loc profundului dialog în care Iov îl învinuiește pe HAȘEM că pe nedrept l-a pedepsit, iar tovarășii săi în zadar încearcă să-i îndreptățească soarta.

Reîncarnarea și odată cu ea asumarea răspunderii pentru fapte dintr-o existență anterioară de mult ștearsă din amintire poate justifica orice și tocmai de aceea este profund contraintuitivă. Putem trăi într-o lume în care parte din faptele lui HAȘEM le înțelegem, parte nu. Nu putem însă trăi într-o lume în care totul e justificat dar noi nu avem de unde să înțelegem nimic. Premiza că HAȘEM se poartă cu noi într-un fel pe care putem cel puțin încerca să-l înțelegem este prea adânc sădită în credința iudaică.

În opinia rabinului Samson Raphael Hirsch (1808-1888) crezul în reîncarnarea sufletului vine din vechiul Egipt. Vechii egipteni prețuiau trupul. Acesta era îmbălsămat pentru veșnicie. Cât despre efemerul suflet, cui îi păsa dacă acesta va fi reîcarnat/reciclat într-un câine sau într-o pisică?

Practica iudaică, precum și cea creștină și musulmană, este de a pune trupul neînsuflețit în pământ. Din pământ a fost luat, în pământ se va întoarce. Veșnic, în viziunea noastră, este numai sufletul. Nu se cade ca acest suflet veșnic să fie supus reciclării.