Să pui peste tine un rege … Să nu aibă mulți cai … Să nu aibă multe neveste … și să nu aibă mulțime de argint și aur. … Iar când se va așeza pe scaunul de domnie, să scrie pentru el într-o carte o copie a acestei legi … Și va fi cu el și va citi din ea în toate zilele vieții sale … Ca să nu i se înalțe inima mai sus de frații săi… (Devarim/ Deuteronom 17:15-20)  

În zilele de glorie ale monarhiei, regele era cel care cârmuia țara. Ca reprezentant pe pământ al puterii divine, el făcea legea și el o încălca după bunul său plac. Puterea și-o arăta prin fastul militar, prin visteria umplută din truda supușilor, și, în afara lumii creștine, prin mulțimea de neveste și concubine.

Zilele de glorie ale monarhiei au trecut. Puținii regi care au mai rămas nici nu fac legi și și nici nu-și cârmuiesc regatul. Fastul, însă, l-au păstrat, ca o amintire a gloriei trecute.

Pentru poporul Israel, monarhia era doar o opțiune. În primii patru sute de ani poporul a fost condus de judecători, care aveau doar o autoritate restrânsă. Numai după ce s-au confruntat cu rezultatele nefaste ale dezbinării, ei au simțit  nevoia unui rege care să-i unească.

Regii Israelului conduceau armata în timp de război și administrau regatul în timp de pace, dar nu aveau autoritatea să dea legi. Legea lor Tora, iar ei aveau datoria să o cunoască și să guverneze după litera și spiritul ei. Fastul lor era strict limitat. Cai puteau ține cât aveau nevoie pentru caleașcă, dar nu mai mulți. Argint și aur puteau aduna cât să aveau nevoie pentru pentru cheltuielile armatei, iar numărul de soții era și el limitat.

Pentru rege, Tora amintește restricții și îndatoriri. Autoritatea și drepturile regelui nu sunt consemnate nicăieri în Tora. Dacă ne uităm la celălalt capăt al scării sociale, sclavul, Tora îi apără drepturile, dar omite să-i menționeze îndatoririle.

De mult nu mai avem nici regi nici sclavi. Ce avem noi de învățat din toate acestea?

Deși nu avem nici regi nici sclavi, avem și noi scara noastră socială. Unii sunt mai favorizați, alții mai puțin, unii stau mai sus, alții mai jos. Printre rândurile Torei citim îndemnul de a purta grija celor mai puțin favorizați decât noi, iar, cu cât urcăm mai sus, cu atât ni se înmulțesc restricțiile și îndatoririle.