Să fie împovărați oamenii de muncă; să aibă de lucru și să nu mai umble după năluci. (Șmot/ Exodul 5:9)

Și a grăit așa Moșe către fiii lui Israel, dar nu l-au ascultat pe Moșe din lipsă de răgaz și muncă grea. (ibid. 6:9)

Cărămizile erau doar pretextul. Îngrijorat de înmulțirea fără de măsură a fiilor lui Israel, faraonul a căutat să-i împuțineze prin muncă. După ce au venit Moșe și Aharon și i-au cerut să-i elibereze pe frații lor din robie, temerile faraonului doar s-au întărit.

Frica l-a făcut pe faraon să îngreuneze și mai mult povara muncii. La început fiii lui Israel primeau paiele de care aveau nevoie pentru formarea cărămizilor. După venirea lui Moșe și Aharon paiele le-au fost oprite. Fiecare trebuia să le adune de pe unde găsea, dar fără ca norma de cărămizi să scadă. Faraonul spera ca munca fără niciun răgaz să scoată din mintea sclavilor orice gând de libertate, ceea ce numea el ”năluci”.

Speranța faraonului chiar s-a împlinit. Când au vestit Moșe și Aharon fraților lor  că HAȘEM îi va elibera din robie, ei n-au avut nici măcar răbdarea să-l asculte. Prea erau deznădăjduiți de munca fără niciun răgaz.

Lecția faraonului a fost învățată de mulți stăpâni de-a lungul istoriei. Munca grea nu a fost întotdeauna din de nevoia de produce. Adesea rostul ei era doar să țină supușii trudiți. Lipsurile, la rândul lor, erau menite să îndrepte toate gândurile supușilor spre supraviețuire, fără răgaz pentru dorul de  libertate.

Pentru a ne rândui gândurile avem nevoie de răgaz. Nu munca în sine, ci lipsa de răgaz este cea care taie firul gândirii. Lumea liberă în care trăim nu ne oferă nici ea răgazul de care avem atât de mare nevoie. Valul neîntrerupt de informație care năvălește asupra noastră ne distrage tot timpul atenția. Nu mai avem răgazul  pentru a ne rândui gândurile.

Nu ne putem rupe de lumea din jur care se schimbă tot mai repede, dar nici fără momente de răgaz nu putem. Avem nevoie din când în când să ne rupem de tot ce se întâmplă în jur și să fim cu noi înșine. Să dedicăm timp dialogului lăuntric prin care ne cunoaștem adevăratele năzuințe.

Pentru aceia din strămoșii noștri care păzeau Șabatul în Egipt, el era un binevenit răgaz din truda de zilnică. Pentru cei care îl păzesc astăzi, el este o stavilă calea puhoiului de informație care ne copleșește.

Să folosim așadar răgazul Șabatului pentru dialogul lăuntric, sigurul care ne duce spre noi înșine!