Să sfinţiţi anul al cincizecilea şi să se vestească slobozenie pe pământul vostru pentru toţi locuitorii lui. Să vă fie acesta an de slobozenie, ca să se întoarcă fiecare la moşia sa; fiecare să se întoarcă la ogorul său. (Vaikra/ Levitic 25:10)

Viața evreului are cicluri de șapte și cincizeci de ani. Acestea nu sunt doar cicluri calendaristice  cum sunt deceniile și secolele. Ele sunt cicluri care se resimt puternic în viața de zi de zi.

Ciclurile lungi ne schimbă atitudinea față de viață. Ele ne fac să înțelegem că viața este scurtă și fiecare clipă trebuie folosită din plin.

În pericopa  Mișpatim (Șmot/ Exodul 21:1-7) am citit că un sclav lucrează șase ani iar în al șaptelea an el este eliberat. Totuși, dacă el își dorește, el poate să rămîna sclav. Această sclavie are și ea limita ei. În anul al cincizecilea (Yovel) toți sclavii, chiar și cei ce nu doresc, sunt eliberați. Împreună cu libertatea ei primesc înapoi și pămîntul pe care l-au moștenit de la strămoșii lor chiar dacă între timp l-au vîndut.

Aceste legi nu se mai aplică de de cînd evreii din Regatul Israel au fost exilați în Asiria. Totuși învățăm din ele că Tora vede în sclavie și în sărăcie doar o condiție trecătoare.

Rutina este unul din marii dușmani ai omului. E adevărat, nu putem fără ea.  Ea ne dă o senzație de stabilitate, de siguranță. Fără ea viața ar degenera într-un haos amețitor și amenințător. Dacă ne lăsăm însă în voia rutinei, vom face cu mare eficiență multe lucruri minore, dar nu vom găsi niciodată timp pentru cele mai importante aspecte ale vieții.

Zilele de Șabat și de sărbătoare sunt mai mult decât doar binevenite momente de  răgaz. Ele punctează trecerea timpului, ne dau ocazia să contemplăm, să facem din când în când un bilanț, să decidem ce e într-adevăr important pentru noi.

Din momentul în care părăsim băncile școlii începem să simțim și o rutină a anilor. Un an seamănă cu celălalt. Anotimpurile, sărbătorile și concediile se repetă. Pierdem senzația timpului. De la o vreme nu mai ținem minte exact ce vârstă avem. Trăim cu falsa senzație ca și cum timpul pe care îl avem la dispoziție ar fi nelimitat.

După șase ani de muncă Tora ne dă atât nouă cât și pământului un an de răgaz, Anul Sabatic. După 49 de ani avem Anul Jubiliar în care sclavii își recapătă libertatea pierdută și moșiile se întorc la cei ce au fost nevoiți să le vândă. Așteptarea lor ne dă o rază de speranță. Când ei trec, simțim trecerea anilor.

Maghidul (un fel de predicator sau moralizator, autor de pilde) explică aceasta printr-o pildă. A fost o dată un cerșetor, unul din aceia care cerșesc nu pentru că le lipsesc banii ci din pasiunea da a aduna mărunțiș. După mulți ani de “muncă” el și-a dorit să-și vadă înteaga ”avuție”. A deșertatpemasă toți sacii de monede și s-a simțit deosebit de bogat. Un prieten l-a sfătuit să schimbe la bancă acești bănuți. De la bancă el s-a întors cu un galben și câteva piese de argint.

Așa este și viața noastră. Dacă numărăm doar clipele, trăim sub falsa împresie că am avea timp din belșug. Unitățile de măsură mai mari precum aanul sabatic și anul jubiliar ne ajută să înțelegem cât de scurt este timpul pe care îl avm la dispoziție, ne dau îndemnul să folosim din plin fiecare clipă.