În anul de Iovel să se întoarcă fiecare la moșia lui. Și dacă vei vinde semenului tău sau vei cumpăra din mâna semenului tău, să nu vă înșelați fratele. După socoteala anilor trecuți de la Iovel vei cumpăra de la semenul tău, după numărul anilor de recoltă îți va vinde. (Vaikra/ Levitic 25:13-15)

Faptul că o dată la cincizeci de ani, în anul de Iovel, orice moșie vândută revine vânzătorului schimbă radical piața terenurilor agricole. Cel care cumpără un teren imediat după Iovel știe că va fi proprietar pe o perioadă de 49 de ani, iar cel care îl cumpără cu un an înainte de Iovel știe că plătește pentru ca pământul să fi al lui un singur an. Tot ce se poate cumpăra este numărul de recolte până la Iovel.

Privind lucrurile de pe fotoliu, aceasta arată ca o violare a dreptului de proprietate. Dacă moșia îmi aparține, am dreptul să dispun de ea în orice formă doresc, inclusiv să o vând. De ce restrânge Tora acest drept?

După revoluție au fost desființate C.A.P.-urile și țăranii au fost împroprietăriți. În mod neașteptat, în prea multe cazuri acțiunea s-a dovedit a nu fi benefică. Mulți n-au putut, n-au știut s-au n-au vrut să-și lucreze pământul. Mulți l-au vândut pe bani puțini și au rămas fără nimic.

Vrem nu vrem, trebuie să recunoaștem că ideea libertății absolute atât timp cât nu încălcăm libertatea aproapelui, deși sună frumos, nu este întotdeauna aplicabilă. Nu ne place să recunoaștem, dar avem nevoie de restricții care să ne apere de… propria noastră lipsă de răspundere. Avem nevoie de o lege care ne interzice să ne vindem moșia chiar dacă suntem strâmtorați. Avem nevoie să ni se ia parte din venit pentru asigurarea sănătății, ajutorului de șomaj și a unui venit pentru zilele de bătrânețe.

În ultimul sfert de mileniu, centrul atenției a fost ocupat de lupta împotriva restricțiilor abuzive. Privilegiile nobilimii, sclavia, discriminarea rasială și discriminarea între sexe au fost în cea mai mare parte înlăturate. Din nefericire, lupta continuă cu elan asupra ultimelor restricții care au mai rămas și fără de care nu ne mai putem asigura integritatea familiei și educația copiilor.

Înlăturarea restricțiilor abuzive, deși dramatică, s-a dovedit a fi partea ușoară a guvernării. Partea cea grea este stabilirea restricțiilor fără de care societatea nu poate funcționa. Politicienii sunt cei care încearcă, fără o prea solidă bază teoretică, să umple acest gol, dar nu o dată pierd cazul în fața curților constituționale.