Și a revenit Ițhak și a săpat fântânile care au fost săpate în timpul tatălui său Avraham și le-au umplut filistinii după moartea lui Avraham și le-a dat nume asemeni numelor pe care le dăduse Avraham tatăl său. (Bereșit/ Geneza 26:18)

Patriarhul Avraham și-a lăsat mai mult decât orice alt muritor amprenta asupra omenirii. El nu a întemeiat niciun imperiu și nici măcar o cetate. El a deschis însă  popoarelor lumii calea credinței în D-zeul unic și a imprimat în conștiința lor prețuirea vieții și ospitalitatea.

Patriarhul Ițhak a fost cum nu se poate mai diferit. A fost legat de tatăl său pentru a fi jertfit și apoi dezlegat. Eliezer, robul tatălui său i-a pețit-o pe Rivka de soție. Fiul său Iaakov i-a luat binecuvântările prin înșelăciune. Totul doar i s-a întâmplat.

Ce a făcut totuși patriarhul Ițhak? Când a văzut că filistinii au astupat fântânile pe care le săpase tatăl său Avraham, el le-a săpat din nou și chiar le-a dat aceleași nume pe care le dăduse tatăl său.

Patriarhul Avraham a săpat fântânile pentru că avea nevoie de apă. Patriarhul Ițhak le-a săpat pentru că așa făcuse tatăl său. O faptă, oricât de banală, când este voit repetată de generația următoare, ea își dobândește o puternică încărcătură spirituală. Ea devine o tradiție. Patriarhul Ițhak a fost cel care a deschis calea păstrării tradiției.

Preț de două sute de ani, de la Moses Mendelson până la sfârșitul anilor 60 ai secolului trecut, a domnit în obștea evreiască dorința de a ieși din gheto și din șteitl pentru a se integra în lumea largă. Religia era privită de mulți ca o reminiscență a unor vremuri trecute, menținută din pură inerție de bătrâni care nu au reușit încă să se adapteze timpurilor noi.

Visul integrării s-a realizat pe deplin, dar pentru mulți cu prețul rupturii de religie, de credință și chiar de propria identitate. Cei puțini care au urmat calea patriarhului Ițhak păstrând cu sfințenie tot ce au apucat să deprindă din bătrâni au fost singurii care au reușit să-și păstreze religia.

La sfârșitul anilor 60 ai secolului trecut direcția s-a schimbat. Integrarea în societate, tocmai datorită reușitei ei, a încetat să mai fie un țel. Sinagoga, în care se mai adunau doar câțiva bătrâni, a redevenit ca prin miracol atrăgătoare pentru mulți din fiii neamului nostru. Învățătura Torei, privită de mulți ca depășită, stârnește astăzi din nou interes. Trăim zile în care putem urma din nou calea patriarhului Avraham.

Cine se află la Bereshit 17 Brașov vede clar această schimbare de direcție.