Și cel care a adunat cenușa vacii își va spăla hainele și va fi impur până seara… Cel ce se atinge de un mort de orice suflet de om va fi impur șapte zile. El se va curăța cu această cenușă în ziua a treia și în ziua a șaptea și se va purifica… (Bamidbar/ Numeri 19:10-12)

Pe  lângă porunci ce obligații avem, ce ne este permis și ce ne este interzis, găsim în Tora o sumedenie de reglementări referitoare la starea de puritate sau impuritate. Cu puține excepții nu avem nici obligația de a ne purifica nici interdicția de a deveni impuri. Puritatea e doar o stare care ne predispune la deschiderea față de sacru. Anumite acțiuni care țin de tărâmul sacrului, precum accesul în incinta Muntelui Templului, sunt permise numai în stare de puritate.

Sunt lucruri precum mortul sau stârvul de care, dacă ne atingem sau chiar ne apropiem, devenim impuri. Pentru a reveni la starea de puritate trebuie să ne scufundăm într-un izvor sau într-o Mikve, un bazin în care s-a adunat de la sine apa de ploaie.

Dacă ne-am atins de un mort, scufundare în apă nu este suficientă. Ne putem curăța numai dacă cineva aruncă pe noi din cenușa unei vaci roșii sacrificată și arsă conform prescripțiilor. Astăzi, din păcate, nu avem o astfel de cenușă și nici nu avem cum s-o facem. Până ne vom putea curăța cu cenușa unei vaci roșii, nu avem permisiunea să urcăm pe Muntele Templului.

Cenușa vacii roșii are însă și un alt efect: Cel care se atinge de ea devine impur, dar este suficient să se scufunde într-o Mikve ca să se purifice.

Cum poate aceeași cenușă să-i purifice pe cei impuri și în același timp să-i întineze pe cei puri? Nici măcar regele Șlomo, cel mai înțelept dintre muritori, nu a înțeles tâlcul.

Nu voi căuta să înțeleg ceea ce nu au reușit mai mari decât mine. Voi încerca totuși să trag o concluzie care poate fi de folos.

Ne place să împărțim tot ce este în jurul nostru în categorii. Să  împărțim oamenii între buni și răi, între prieteni și neprieteni. În loc să lucrăm cu tot bagajul de informație lucrăm doar cu categoriile abstracte, ceea ce face gândirea mai liberă și mai eficientă.

Atât timp cât rămâne concretă, gândirea este ținută în frâu de simțul realității. Când devine abstractă, nimic nu o mai ține în frâu. Lăsată în voia ei, ea a creat cele mai aberante ideologii, care au curmat numai în ultima sută de ani zeci de milioane de vieți.

Cenușa vacii roșii, care pe unii îi curăță și pe alții îi întinează, ne învață că realitatea desfide uneori dorința noastră de a o împărți în categorii. Oricât ne-am dori, nu putem evada din lumea realului spre tărâmul categoriilor. Orice gândire serioasă  trebuie să țină cont de oameni reali care au  simțăminte reale.

Numai păstrând contactul cu realitatea vom fi apărați de alunecatul spre ideologiile aberante.