Să-și îndrepte HAȘEM fața către tine și să reverse asupra ta pace. (Bamidbar/ Numeri 6:26)

Ultima și cea mai de seamă dintre cele trei binecuvântări ale Cohenilor este pacea. Ultimul paragraf din Mișna vorbește și el despre pace: „A spus Rabi Șimon ben Halafta: Nu a găsit HAȘEM niciun vas care să păstreze binecuvântarea decât pacea precum scrie: HAȘEM va da tărie poporului Său, HAȘEM își va binecuvânta poporul cu pace”.

De ce nu avem pace? De ce atâtea războaie? Manualele de istorie, mai ales cele marxiste, găsesc, ca după un tipic, câte un motiv credibil, de regulă economic sau social, pentru fiecare război din istoria omenirii. Războiul este prezentat ca rezultatul firesc, chiar inevitabil al unui conflict de interese.

Greu de acceptat. Au fost și mai există până astăzi nenumărate conflicte de interese care nu au dus la războaie. Tradiționalele rivale, Franța și Germania, care s-au războit de trei ori în 75 de ani, trăiesc de mulți ani în bună pace și înțelegere. Mahatma Ghandi a eliberat fără nicio violență India de sub jugul colonial. Pe de altă parte, suntem martorii unor războaie crâncene între mișcări islamice pe care nu le diferențiază mai nimic.

Conflicte de interese au fost, sunt și vor continua să fie. Când ambele părți aleg calea dialogului, soluția pașnică mai devreme sau mai târziu se găsește. Când, însă, una din părți evită dialogul, pericolul războiului devine iminent.

Dialogul, oricât ar părea de straniu, este mai de temut decât războiul. O înfrângere în război se poate plăti cu libertatea sau chiar cu viața. Cauza, însă, nu este pierdută. Rămâne speranța că alții vor continua să lupte pentru ea și final vor reuși. O înfrângere în dialog delegitimează însăși cauza. Doar cu greu se va mai găsi cine să lupte pentru ea.

În acest sens putem interpreta și versetul din Tehilim/ Psalmi 29:11. Regele David se roagă lui HAȘEM să dea poporului său tăria de a dialoga pentru ca în final să se bucure de cea mai mare dintre binecuvântări: pacea.