Despre Originea Focului în Pericopa Bereșit
… iar după încheierea Șabatului a dat Atotsfântul Binecuvântat fie El înțelepciune omului, ca o replică a înțelepciunii divine, și a adus două pietre și le-a frecat și a ieșit din ele focul. (Talmud Bavli Pesahim 54a)
… treizecișișase de ore a luminat acea lumină care a fost creată în ziua cea dintâi, douăsprezece vineri, douăsprezece în noaptea de Șabat și douăsprezece în ziua de Șabat. … Când a ieșit Șabatul a început să se întunece și s-a temut omul … Atunci i-a arătat Atotsfântul Binecuvântat fie El două pietre. Le-a lovit și a ieșit dintre ele foc. … De aceea binecuvântăm la ieșirea din Șabat pe flacără pentru că atunci a fost creată. (Talmud Ierușalmi Berahot 8:5)
Din cărțile citite în copilărie, cel mai bine îmi aduc aminte de „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. În special m-a marcat legenda lui Prometeu, care, din milă față de pământenii ce stăteau în frig și întuneric, a furat o scânteie din carul lui Helios și le-a dăruit-o, faptă pentru care a fost aspru pedepsit.
În Tora, în relatarea celor șase zile ale creației, focul nu este amintit. Conform tradiției orale, ulterior consemnată în Talmudul de la Ierusalim și în Talmudul Babilonian, primul om, Adam, a avut inspirația divină să lovească două pietre pentru a scoate o scânteie.
Aceasta s-a întâmplat imediat după încheierea primului Șabat – a șaptea zi a creației. Primul Șabat, conform tradiției noastre, a fost luminat zi și noapte de lumina sacră creată în prima zi a Creației. La ieșirea din Șabat, acea lumină sacră a fost ascunsă și pentru prima oară Adam s-a confruntat cu întunericul.
Pentru a ne aminti de acest moment, în fiecare săptămână la Havdala, ceremonia de ieșire din Șabat, rostim o binecuvântare în care îi mulțumim lui HAȘEM pentru crearea focului.
Atât în narativul nostru cât și în narativul grecesc antic, focul e de sorginte divină. Grecii îl priveau ca materie sacră adusă pe tărâmul nostru profan. Noi îl privim ca materie profană. De sorginte divină este numai gândul de a-l crea lovind două pietre.
Într-o lume în care sacrul și profanul sunt amestecate, omul de știință se teme ca nu cumva să calce, chiar fără voie, pe ceva sacru, faptă pentru care ar putea fi aspru pedepsit. Numai într-o lume profană fără amestec de sacru se simte omul de știință nestingherit în cercetarea lui.
Cele două viziuni diferă și în implicațiile lor morale. Prometeu ne învață că la nevoie, când nu se găsește nicio altă cale, furtul este o opțiune. Adam, în schimb, ne îndeamnă să căutăm o soluție inedită.
Comments
Despre Originea Focului în Pericopa Bereșit — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>