… și i-a spus: „Culcă-te cu mine!” El a refuzat și i-a spus soției stăpânului său: „Uite, cu mine aici stăpânul meu nu știe de [nimic din ce-i] în casă , și tot ce are mi-a dat pe mână. Nu este nimeni mai mare în casa aceasta decât mine și nu mi-a interzis nimic în afară de tine, căci tu că ești soția lui. Cum pot să fac oare această mare ticăloșie și să păcătuiesc față de Dumnezeu?” (Bereșit/Geneza 39:7-9)

Ce poate fi mai umilitor pentru o femeie decât situația în care face unui bărbat avansuri explicite, iar acesta o refuză? Cu atât mai mare umilința atunci când bărbatul este chiar sclavul casei.

În această situație s-a aflat Iosef în fața soției stăpânului său, Potifar. Pentru a îi înțelege reacția trebuie să ne oprim puțin și să încercăm noi să-i scriem replica. „Nu ți-e rușine”, „Să-ți crape obrazul” ar fi fost încă replici moderate. Cele  mai înjositoare nu doresc nici măcar să le scriu.

Doar acum suntem pregătiți să înțelegem replica lui Iosef. El i-a explicat pe îndelete că fiind omul de încredere al soțului ei, nu are voie să abuzeze de încrederea care i-a fost acordată. Ca și cum s-ar fi scuzat pentru refuzul său. Toate acestea în timp ce dorința ardea în el.

Câtă grijă pentru a nu jigni!

          **********

Și i-a întrebat pe dregătorii lui Faraon …spunând: „De ce fețele voastre sunt  posomorâte astăzi?” (ibid 40:7)

Fără a cunoaște contextul, am fi spus că replica își are locul într-un palat. Stăpânii își petreceau zilele bucurându-se de tot ce le oferea viața, doar că într-o dimineață slujitorul devotat a sesizat pe fața lor urmă de îngrijorare.

După cum știm, scena nu s-a petrecut într-un palat ci într-o temniță, loc în care fețele sunt oricum posomorâte. Acolo fiecare e adâncit în propriul său necaz și nu prea îi mai pasă de durerea vecinului.

Iosef, cu toată dezamăgirea de a-și își vedea visul zdrobit, nu a pierdut sensibilitatea pentru omul de lângă el. Schimbarea  stării de spirit paharnicul și a brutarului nu i-a scăpat din vedere.

De la Iosef avem de învățat că oricât am fi de tulburați, oricât am fi de necăjiți, nu avem voie să ne pierdem omenia.