Și a fost la miezul nopții: bărbatul a tresărit și s-a întors și iată, o femeie era culcată la picioarele lui. El a spus: „Cine ești tu?” Ea a spus: „Eu, Rut, slujnica ta. Întinde-ți mantia peste slujnica ta căci tu ai drept de răscumpărare.” (Rut 3:8,9)

Stranie cere de căsătorie! Cu atât mai mult, dacă îi vom cunoaște pe cei implicați.

El era Boaz, amintit în Cartea Judecătorilor cu numele Ivțan. Era cel mai de vază om al țării, înstărit și bun gospodar, la respectabila vârstă de 80 de ani.

Ea era o văduvă tânără pe care nimeni nu o cunoștea, de curând venită din câmpia Moabului și de curând convertită la credința iudaică, atât de săracă încât era nevoită să umble pe urma secerătorilor și să adune câte un spic care mai cădea din mâinile lor.

Ce era să creadă? Deși în acele vremuri văduva nu își moștenea soțul, căsătoria cu un bătrân bogat nu era lipsită de avantaje materiale. Putem doar să ne imaginăm care ar fi fost răspunsul firesc la această stranie cerere de căsătorie.

De-abia acum suntem pregătiți să înțelegem răspunsul lui Boaz: Și el a spus: „Binecuvântată ești tu pentru Domnul, fiica mea! Ți-ai îmbunătățit binefacerea ta din urmă față de prima, căci n-ai mers după tineri, fie săraci, fie bogați.” (ibid. 3:10)

Boaz a perceput cererea de căsătorie ca un act de binefacere față de el, mai de preț chiar decât devotamentul ei față de soacra ei, Naomi, căreia i-a rămas credincioasă la bine și la greu. Deși era frumoasă și nu i-ar fi lipsit pretendenți tineri, ea l-a ales totuși pe el, în pofida vârstei înaintate.

Deși departe de tot ce ne-am fi închipuit, răspunsul sună chiar convingător.

Am cunoscut oameni de valoare și am citit cărți, dar o astfel de omenie nu am întâlnit nicăieri. Din omenia lui Rut și Boaz își trage seva Casa lui David