De aceea a fost creat omul singur … și pentru a face pace între oameni să nu spună omul semenului său: Tatăl meu e mai de vază decât tatăl tău. (Mișna Sanhedrin 4:5)

Trecerea de la credința într-o multitudine de zei spre credința în D-zeul unic a fost mai mult decât o modificare de ritual religios. Ea a schimbat radical condiția umană.

Dacă puterea celestă ar fi fost divizată, aceasta ar fi implicat, dacă nu o confruntare fățișă, cel puțin o tensiune care în cel mai bun caz s-ar putea stabiliza într-o ierarhie. Celestul se răsfrânge asupra terestrului. Cel care crede că a îmbunat și a dobândit protecția zeității superioare se simte mai de vază decât cei pe care îi consideră ca protejați ai zeităților inferioare. Când această credință devine instituționalizată, ea impune societății fragmentarea în caste.

Știu prea puțin pentru a face generalizări. Două societăți politeiste despre care știu câte ceva, Egiptul antic și India până în ziua de azi, sanctifică fragmentarea societății în caste. Grecia antică, deși o privim ca un model de democrație, era și ea împărțită în cetățeni care se bucurau de drepturi și sclavi care nu aveau niciun drept.

Credința în D-zeul unic și atotputernic schimbă radical situația. El, Binecuvântat fie numele Lui, nu are nevoie de nimic. Bogatul nu-L poate mitui. Iscusitul nu-L poate linguși. În fața Lui bogatul nu e mai vrednic decât săracul, iscusitul nu e mai vrednic decât nerodul. De niciunul din ei nu are nevoie și asupra tuturor Își răsfrânge bunătatea fără de măsură.

Din dorința de a-și impune autoritatea s-au ridicat nu o dată de-a lungul istoriei voci care au pretins cum că D-zeu i-ar fi ales să fie mai presus de semenii lor. Un caz extrem au fost albii din sudul Statelor Unite care au pervertit un verset din Tora pentru a justifica înrobirea semenilor lor aduși cu sila din Africa.

Pentru a nu lăsa loc acestor voci a creat D-zeu la început un singur om. Cu toții ne tragem dintr-un singur părinte. Nimeni nu poate pretinde cum că s-ar trage din fratele mai mare al lui Adam.

Sclavia, deși acceptată în Tora, este doar o condiție trecătoare. Un om strâmtorat se putea vinde ca sclav, un datornic care nu avea de unde plăti putea fi vândut ca sclav, dar numai pe o perioadă limitată, după care vrând nevrând redevenea om liber.

În TaNa”Kh (Biblia Ebraică) sclavii sunt foarte rar amintiți. Singurul rege despre care scrie câți sclavi avea este regele Șlomo. Nici ei nu erau din rândul poporului ci aduși în dar de dincolo de hotarele țării. Și în acest caz nu spre fala regelui ci spre fala Templului pe care l-au clădit au fost amintiți.

Credința în D-zeul unic a creat o societate în care regii ascultau mustrările profeților. O societate în care regii nu-și puteau însuși bunurile supușilor. O societate în care omul, cel creat după chipul și asemănarea lui HAȘEM, era respectat.