Să le surpați altarele, să le sfărâmați stâlpii de jertfire, să le ardeți în foc copacii închinați idolilor, să le ciuntiți chipurile idolilor și să faceți să piară numele lor din acel loc. Să nu faceți așa lui HAȘEM D-zeul vostru. (Dvarim/ Deuteronom 13:3,4)

În viziunea omului modern distrugerea vestigiilor culturale ale unui popor cucerit este o crimă de război. În vechime aceasta era uzanța. În vremurile moderne ea a încetat. Idoli cnaaniți găsiți în săpăturile arheologice din Israel sunt expuși la loc de cinste în muzeele arheologice. Nu am găsit vreun temei scris, dar se pare că în acest caz bunul simț ne-a oprit de la acțiuni care nu mai sunt acceptate în lumea civilizată.

De mirare este interdicția Să nu faceți așa lui HAȘEM D-zeul vostru. La ce s-ar putea oare referi? Nu avem în religia noastră nici chipuri de idoli, nici copaci închinați idolilor și nici măcar stâlpi de jertfire. Tot ce avem sunt două altare în Templul din Ierusalim. Totuși interdicția pare a nu-și avea rostul. Am avut și noi ticăloșii noștri. Au fost regi care au oprit accesul în Templu, au fost care au adus idoli în Sfânta Sfintelor, dar să surpe un altar din Templu este chiar prea mult. Care este așadar rostul interdicției?

Ea se referă la ceea ce este scris în versetul anterior să faceți să piară numele lor din acel loc. De aici au învățat Înțelepții Israelului interdicția de a șterge sau a cauza să fie șters numele lui HAȘEM.

Nu doar tetragrama nu avem voie să o ștergem ci toate numele Lui care apar în Tora, cu caractere ebraice sau transliterate în oricare din alfabetele lumii sau chiar traduse în oricare din limbile lumii. Cuvinte care se referă la El fără a avea statut de nume precum Atotputernicul, Atotmilostivul avem voie, atunci când este cazul și într-o formă respectuoasă.

În vremurile vechi, când se scria puțin porunca era lesne de îndeplinit. Astăzi, când scriem și tipărim foarte mult, dificultățile sunt mari. Cum facem totuși față provocării?

Întâi de toate evităm pe cât posibil să scriem sau să tipărim numele sacre. În cărțile de rugăciune în locul tetragramei se scriu de multe ori doi de Iud. Deși cititorul înțelege sensul, nu avem un nume sacru. În unele cărți de rugăciune literele Alef Lamed sunt ”comasate” într-o singură literă, un fel de Alef fără piciorul stâng dar cu un gât de Lamed. Câteodată numele sacre sunt prescurtate sau alte caractere sunt introduse între litere, precum atunci când scriu D-zeu. O practică larg răspândită este înlocuirea numelui sacru cu cuvântul HAȘEM care înseamnă în ebraică ”numele”. Un fel de indicație cititorului care spune: aici ar fi trebuit să scriu un nume sacru.

În sulurile sacre nu putem folosi niciuna din aceste soluții. Dacă nu scriem numele sacre așa cum ne-au fost date, sulul de Tora, Tfilin sau Mezuza nu sunt Cașer. Deasemenea, sunt cărți, în special cărți de rugăciune în care sunt scrise nume sacre. Ce avem de făcut în cazurile unor suluri sacre sau a unor cărți sau foi pe care sunt scrise sau tipărite nume sacre?

Textele sacre trebuie adunate și păstrate. Locul în care ele sunt păstrate se numește Gheniza. Cea mai veche Gheniza pe care o cunoaștem este cea din Cairo. În ea s-au păstrat intacte documente vechi de aproape 2000 de ani, o adevărată mină de aur pentru cercetătorii istoriei. O altă variantă este îngroparea într-un cimitir evreiesc. În semn de deosebitului respect, sulurile de Tora sunt îngropate în vase de lut.

Ecranele calculatoarelor au adus o nouă provocare. Ce facem atunci când un nume sacru apare pe ecran? Rabinii au decis că deși citim literele, ele nu sunt ”scrise” pe ecran. Curentul electric face ca ecranul să arate literele. În clipa în care curentul se oprește, literele dispar de la sine. Rabinii au considerat că această formă de inscripționare este net diferită de scrisul pe care ni-l interzice Tora să-l ștergem.

Unii se miră de ce ne pierdem noi timpul despicând firul în patru. Când se ivesc situații în care o interdicție e aproape imposibil de respectat, de multe ori ne salvează o definiție tăiată cu bisturiul a limitei dintre interzis și permis.