Să nu înclini judecata și să nu recunoști fețele și să nu iei mită… (Dvarim/Deuteronom 16:19)

Celebra statuie a justiției care ține într-o mână cartea și în cealaltă balanța este legată la ochi, ca un simbol că judecătorul trebuie să judece doar pricina. Chiar dacă unul din împricinați îi este prieten iar celălalt îi este dușman, judecătorul nu are voie să încline judecata în favoarea prietenului. Cu atât mai mult nu are voie să ia mită pentru a înclina judecata.

Toate acestea sunt de fapt incluse în interdicția Să nu înclini judecata. Fie din prietenie, fie din dușmănie, fie pentru că a primit mită, fie din orice alt motiv judecătorul nu are voie să încline judecata. Deși toate acestea au fost deja implicit spuse, versetul continuă explicit: să nu recunoști fețele și să nu iei mită. Ce rost ar putea avea această explicitare? Doar este cunoscut că Tora în fiecare cuvânt vine să ne învețe ceva.

Aceasta este întrebarea subînțeleasă care l-a determinat pe Rași să explice că interdicția de a recunoaște fața se referă la comportamentul judecătorului față de împricinați. Dacă pe unul îl va asculta cu răbdare iar celuilalt îi va tăia des vorba, acesta din urmă cu greu își va găsi cuvintele pentru a-și pleda cazul. Oricât de drept ar cântări judecătorul argumentele, dacă unul din împricinați a fost împiedicat în a-și pleda cazul, judecata nu mai poate fi dreaptă.

********

Ca poruncă, interdicția de a fi părtinitor se adresează numai judecătorilor. Ca valoare morală, ea s-a bucurat de o largă răspândire, ceea ce a adus mult bine. O societate în care fiecare vede realitatea doar prin prisma propriului său interes este predestinată fărâmițării. Pentru a ne bucura de coeziune socială trebuie să fim capabili de vedea realitatea atât prin propria prismă cât și prin prisma celuilalt și apoi să găsim un echilibru între cele două.

Deschiderea de a privi prin prisma celuilalt este larg răspândită în rândurile neamului evreiesc. Ea este cea care stă la baza reușitei Statului Israel de a stabili nesperate relații de pace cu tot mai mulți din foștii săi vrăjmași.

Dar, ca orice lucru bun, ea nu are voie să-și depășească limitele. Din păcate, sensibilitatea unora din fiii neamului nostru față de cei ce ne sunt vrăjmași ajunge să le depășească sensibilitatea față propriul lor neam. Nu doresc să amintesc fapte care izvorăsc din această atitudine. Ele sunt prea cunoscute și prea dureroase. Pe de o parte le condamn faptele, pe de altă parte sunt nevoit să recunosc că ele izvorăsc din dorința de a face bine, doar că și-au pierdut măsura.

Cât de important este să ne păstrăm echilibrul!