Și Faraon i-a spus lui Iosef: „Am visat un vis și nu este nimeni care să-l tălmăcească. Și am auzit spunându-se despre tine că tu înțelegi un vis ca să-l tălmăcești.” Dar Iosef i-a răspuns lui Faraon: „[Asta] este dincolo de mine! [Dar] Dumnezeu va răspunde de bunăstarea lui Faraon.” (Bereșit/ Geneza 41:15-16)

Iosef se afla în fața șansei vieții sale. Scos în grabă din temniță, bărbierit și îmbrăcat, el a fost prezentat Faraonului spre a-i tălmăci visele ce îl tulburau. Pentru a intra în vorbă, Faraonul i-a spus că a aflat de el că știe să tălmăcească vise. Aceasta nici măcar nu era o întrebare. Iosef putea să tacă și să treacă mai departe. Iosef însă nu a tăcut. El chiar l-a contrazis pe Faraon, spunând că nu el deslușește visele ci de la Dumnezeu vine răspunsul.

Noi, cei care citim Tora, știm că aceste cuvinte nu i-au adus niciun rău. Dimpotrivă, chiar ele i-au deschis calea spre a  fi numit vicerege al Egiptului, precum scrie: << Și Faraon i-a spus lui Iosef:  „De vreme ce Dumnezeu ți-a făcut cunoscute toate acestea, nu este altul cu judecată și înțelept ca tine. Tu vei fi peste casa mea…”>> (ibid. 41:38-39). Dacă și-ar fi asumat meritul pentru tălmăcirea viselor, el ar fi ajuns cel mult fie numit tălmăcitorul de vise al Faraonului. Recunoscând că nu a lui e înțelepciunea, ci de la Dumnezeu o primește, Faraonul l-a socotit vrednic de a conduce țara.

Iosef însă nu știa. Știa doar că cel ce contrazice Faraonul își pune capul la mezat. Oricare ar fi fost consecințele, Iosef nu dorea să primească o laudă care nu i se cuvenea. Adevărul trebuia spus dincolo de orice socoteli.

În fiecare an citim pericopa Mikeț cu ocazia sărbătorii de Hanuka.  Iehuda fiul lui Matitiahu din Modiin, eroul acestei sărbători, a urmat calea lui Iosef. Nici el nu și-a asumat merite ce nu i se cuveneau. Pentru a arăta că nu prin meritul lui ci prin ajutorul lui Dumnezeu avut izbândă, el și-a luat numele MaKaBY, un acrostih al fragmentului de verset: „Mi Kamoha Baelim Y-H-W-H” (Șmot/ Exodul 15:11), care se traduce: „Cine-i ca Tine între puternici, Doamne”.  A fost și el răsplătit, asemeni lui Iosef, cu o strălucită izbândă.

Nu e ușor să faci față unui eșec. Mult mai grea însă este confruntarea cu izbânda. Tentația de a ne asuma mai mult decât am făcut e covârșitoare. De frica ei, unii cad în cealaltă extremă, falsa modestie. Ambele sunt la fel de dăunătoare.

Trebuie să avem curajul să ne recunoaștem atât meritul cât și limitele lui. Aceasta este singura cale care duce spre următoarea izbândă. Aceasta este adevărata modestie.