Și Avraham era bătrân și înaintat în zile și HAȘEM îl binecuvântase în toate. Și i-a spus Avraham robului său, mai marele casei sale, cel care chivernisea tot ce avea… (Bereșit/Geneza 24:1,2)

Și a spus robul lui Avraham sunt. Și HAȘEM l-a binecuvântat pe stăpânul meu cu prisosință și s-a îmbogățit și i-a dat turme și cirezi, argint și aur, robi și roabe, cămile și măgari (Bereșit/Geneza 24:34,35).

Ajuns în casa lui Betuel pentru a o peți pe fiica lui, Rivka, Eliezer s-a prezentat în cuvinte puține: robul lui Avraham sunt. Ceea ce a spus era un adevăr, dar un adevăr înșelător. Avea într-adevăr statut de sclav, dar el era bătrânul casei, cel ce chivernisea tot avutul patriarhului Avraham. Numai în el a avut Avraham încredere pentru a-l trimite să-i caute mult așteptatului său fiu o soție.

Când a venit însă vorba despre stăpânul său, acolo nu și-a precupețit cuvintele. A amintit turmele și cirezile, argintul și aurul, robii și roabele, cămilele și chiar măgarii.

Ne naștem fără vreo imagine despre noi înșine, dar cu o dorință de nestăpânit de a fi văzuți. Avem nevoie ca de aer de privirile celor din jur. Doar prin ele învățăm să ne cunoaștem și apoi să ne apreciăm pe noi înșine. Doar după ce am dobândit conștiința propriei valori putem începe să pășim pe calea modestiei.

Modestia odată dobândită devine un fel de fi. Învățăm să ne folosim de cuvinte puține. Laudele pentru cei din jur,  chiar și cele cuvenite, tind să devină laconice.

Aceasta este capcana care îl pândește pe omul modest. Eliezer robul lui Avraham a trecut de ea. Pentru el însuși cuvinte puține. Pentru ca Betuel să o dea pe fiica sa Rivka de nevastă lui Ițhak nu s-a sfiit Eliezer să lungească vorba lăudând avuția stăpânului său.

Să fim și noi atenți nu cumva să cădem în capcana propriei noastre modestii!