Dacă [pe calea] legilor mele veți umbla și poruncile mele le veți păstra și le veți  îndeplini. …Și voi da pace în țară … și sabie nu va trece prin țara voastră. (Vaikra/ Levitic 26:3,6)

HAȘEM te va duce pe tine și pe regele pe care îl vei pune peste tine la un neam pe care nu l-ai cunoscut nici tu nici părinții tăi și acolo vei sluji altor dumnezei de lemn și de piatră. (Devarim/ Deuteronom 28:36)

Dacă va fi pace în țară, de ce mai trebuie adăugat că sabie nu va trece prin țară?  Talmudul interpretează că nici măcar oștiri pașnice nu vor trece pentru a lupta pe alte meleaguri. Această interpretare a versetului este legată de tragedia regelui Ioșiahu despre care citim în Melahim Bet/ 2Regi 22:1-23:30.

Regele Menașe și fiul său, regele Amon, au fost din cei mai perverși, idolatri și vărsători de sânge regi ai Iudeei. Sub domnia lor Templul din Ierusalim a fost umplut cu idoli și lăsat în paragină. Fiul regelui Amon, regele Ioșiahu, a decis să să curețe Templul și să-l consolideze.

Cohenii care curățau Templul au găsit acolo un sul de Tora deschis la blestemele din pericopa Ki Tavo și  l-au adus regelui. Regele a citit „HAȘEM te va duce pe tine și pe regele pe care îl vei pune peste tine la un neam pe care nu l-ai cunoscut nici tu nici părinții tăi și acolo vei sluji altor dumnezei de lemn și de piatră.” (Devarim/ Deuteronom 28:36)

Regele Ioșiahu a înțeles că lui îi este adresat mesajul și inima i s-a înmuiat. A trimis soli la profeta Hulda să-i ceara sfatul și ajutorul. Hulda l-a liniștit că el va muri în pace, iar blestemul va veni asupra unuia din urmașii săi.

De teama blestemului, regele Ioșiahu a făcut tot ce îi stătea în putință pentru a curăța țara de idoli. Templele și altarele lor le-a dărâmat. Până și în casele oamenilor căutau zbirii regelui dacă nu cumva se ascunde vreun idol. Idolii ce se găseau erau sfărâmați și arși. Urmă de idol părea să nu fi rămas în tot regatul Iudeei.

Doar părea. Slujitorii idolilor au găsit calea de a-i înșela pe zbiri.  În spatele ușilor ei și-au făcut noi idoli, jumătate pe o foaie a ușii și jumătate pe cealaltă. Când intrau zbirii, ușile rămâneau deschise și nu se cunoștea pe ele nimic. Când se închideau ușile, din cele două jumătăți se îmbina chipul unui idol.

Când s-a întâmplat ca Faraonul Neho, regele Egiptului, în fruntea armatei sale, să treacă pașnic  prin regatul Iudeei în drum spre Asiria, regele Ioșiahu și-a amintit de promisiunea Torei. Încrezător că a stârpit toți idolii, el credea că merită ca nici măcar armate pașnice să nu treacă prin țara lui. Pentru a-și apăra dreptul, el a ieșit în întâmpinarea armatei egiptene. Lupta s-a dat la Meghido și s-a încheiat cu o amară înfrângere. Trupul regelui Ioșiahu a fost ciuruit de  săgeți. Cu ultima sa suflare regele Ioșiahu și-a înțeles greșeala.

Povestea e tristă, dar e important să o cunoaștem. Ea ne învață că legătura dintre credință și realitate nu este atât de simplă pe cât pare la prima vedere.