Ce-Mi trebuie mulțimea jertfelor voastre a spus HAȘEM. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor și seul vițeilor și sânge de tauri, oi și berbeci nu doresc (Yeșaayahu/Isaia 1:11)

Șabatul care urmează se numește ”Șabat Hazon”. Numele lui provine de la Haftara (porțiunea din cărțile profeților citită în sinagogă) care începe cu cuvânul ”Hazon”. Cuvinte aspre de mustrare cărora din păcate neamul nu le-a dat ascultare, ceaa ce a adus până la urmă la distrugerea Primului Templu.

Mustrarea pentru păcate e de înțeles. Ce sens are însă mustrarea pentru aducerea jertfelor? Doar în Tora este scrisă porunca de a aduce jertfe. Rabi David Kimhi (1160–1235) dă următoarea explicație ”Deși aduceau jertfe idolilor aduceau și jertfe în Templu la început de lună și în zile de sărbătoare. Ce-Mi trebuie mulțimea jertfelor căci nu v-am poruncit să le aduceți decât pentru ca să vă amintiți de Mine, să vi se îndrepte gândul spre Mine tot timpul și să nu păcătuiți, iar dacă ați păcătuit să vă recunoașteți fapta, să aduceți jertfa și să vă întoarceți de pe căile rele și dacă așa ați fi făcut ar fi fost plăcute în fața mea…”.

Formă fără conținut. După ani lungi de așteptare și după repetate avertismente rostite de profeți a ales HAȘEM calea intervenției radicale. Templul a fost dat pe mâna lui Nabucodonosor care l-a distrus din temelie. Distrugerea formei pentru a salva conținutul.
În ultima sută de ani suntem martori, în pararel cu restructurarea noastră națională, la o profundă destructurare a vieții de cult. Exterminarea fizică prin Holocaust, sufocarea practicii dar mai ales a educației religioase sub dictatura comunistă și indiferența indusă în lumea liberă i-au îndepărtat pe cei mai mulți din fiii neamului nostru de orice practică religioasă.

Care este rostul acestui cataclism? În zilele noastre nu avem profeți să ne răspundă. Putem doar ghici, srijinindu-ne pe cuvintele profeților, care au grăit nu numai pentru generația lor ci și pentru generațiile viitoare.

Când forma nu a mai avut suficient conținut, ea a fost distrusă. Prezența ei devenise o povară. Absența ei a creat acea foame și acea sete sete despre care scrie profetul Amos (8:11) Iată vin zile … când voi trimite foame pe pământ, nu foame de pâine și nu sete de apă ci de auzit cuvintele lui HAȘEM.

Timizi, aproape pe furiș, fiii neamului nostru își caută drumul înapoi spre sinagogă. Misiunea noastră este să îi primim cu brațele deschise, să îi încurajăm să-și pună întrebările și să le dăm, în măsura în care avem, răspunsuri.

Nu e de loc ușor. Întâi de toate, trebuie să avem noi o viziune profundă, clară și sinceră asupra Iudaismului.