Poporul a văzut că Moise întârzia să coboare de pe munte și poporul s-a adunat la Aaron și i-a spus: „Scoală-te, fă pentru noi dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci acest om, Moise, care ne-a ridicat din țara Egiptului – nu știm ce s-a ales de el!” (Șmot/ Exodul 32:1) … Și ei au spus: „Aceștia sunt  dumnezeii tăi, Israele, care te-au ridicat din țara Egiptului!” (ibid. 32:4)

Despre originea idolatrie scrie Maimonide^[1]„… Și aceasta a fost greșeala lor. Au spus: Deoarece D-zeu a creat aceste stele … să conducă lumea și le-a pus pe cer și le-a cinstit și ele sunt slujnicii care slujesc înaintea Lui,  vrednice sunt să fie cinstite, preamărite și onorate. Și aceasta este voia lui D-zeu să cinstim … pe cine îl cinstește El. … au început să clădească stelelor temple și să le aducă jertfe … pentru a obține bunăvoința lui D-zeu în opinia lor greșită. Acesta a fost începutul idolatriei. …După mult timp s-au ridicat dintre oameni profeți mincinoși și au spus că D-zeu ar fi poruncit și le-ar fi spus să slujească o anumită stea sau toate stelele și să le aducă jertfe și libații…”

O viziune asemănătoare am găsit în „Tratat de Istorie a Religiilor” scris de Mircea Eliade: „Dincolo de orice îndoială este însă cvasi-universalitatea credințelor într-o Ființă divină celestă, creatoare a Cosmosului..^[2]. divinitățile cerești supreme sunt împinse tot mai mult către periferia vieții religioase, până cad în uitare; rolul preponderent îl împlinesc alte forțe sacre, mai apropiate de om, mai accesibile experienței sale cotidiene , mai utile.”^[3]

Eliade, cercetătorul religiilor, privește tranziția de la credința în Creatorul unic spre credința în „alte forțe sacre”^[4] prin prisma nevoii umane pentru credințe „mai apopiate de om, mai accesibile experienței sale cotidiene, mai utle”^[5]. Maimonide, teologul, o privește ca o judecată eronată. În ambele viziuni este vorba de o tranziție lentă, care s-a petrecut de-a lungul mai multor generații.

Vițelul de aur s-a născut când poporul a văzut că Moise întârzia să coboare de pe munte. Ei aveau urgentă nevoie  de un conducător care să le aducă cuvântul lui  D-zeu. Pentru a-i da credibilitate, vițelul a fost ridicat la rang de zeitate și i s-a atribuit chiar meritul de a fi scos poporul din Țara Egiptului. Toate acestea s-au petrecut în mai puțin de o zi. Cât de scurtă poate fi câteodată memoria!

Ce avem de învățat de aici? Că în momente de panică căutăm să ne agățăm de orice nălucă, chiar cu prețul renunțării la cele mai de bază valori. Nu ne face cinste, dar trebuie să ne recunoaștem metehnele. Acesta este primul pas pe calea de a le îndrepta.

Crizele, vin pe neașteptate, sau, mai degrabă, noi nu le așteptăm niciodată. În momentele de criză, mai mult decât oricând, să punem valorile mai presus decât nevoile și speranțele!

^[1] Iad Hazaka, Hilhot avoda zara vehukoteihem (1:1) și (1:2)

^[2] pagina 58

^[3] pagina 63

^[4] Ibid.

^[5] Ibid.