… și i-a spus: „Culcă-te cu mine!” El a refuzat și i-a spus soției stăpânului său: „Uite, cu mine aici stăpânul meu nu știe de [nimic din ce-i] în casă , și tot ce are mi-a dat pe mână. Nu este nimeni mai mare în casa aceasta decât mine și nu mi-a interzis nimic în afară de tine, căci tu că ești soția lui. Cum pot să fac oare această mare ticăloșie și să păcătuiesc față de Dumnezeu?” (Bereșit/Geneza 39:7-9)

Dacă mi-ar oferi cineva o țigară, aș refuza politicos. Dacă aș oferi o țigară unui fumător împătimit care doar de curând s-a lăsat de  fumat, m-aș aștepta să aud un NU vehement.

Ce simte cel refuzat în mod vehement? Dacă a oferit o țigară, va înțelege că prietenul său se zbate din toate puterile să se lase de fumat. Dacă cel care a oferit-o e producătorul țigării, s-ar putea să perceapă refuzul ca fiind legat de proasta calitate a produsului și să se simtă ofensat.

Pentru o femeie care face unui bărbat, al cărui statut social e mai prejos decât al ei, avansuri explicite, refuzul ar fi cea mai cruntă umilință. Fără să vrea, ea s-ar simți nedorită, neatrăgătoare, lipsită de orice valoare. Nici măcar nu i-ar trece prin gând că refuzul nu ține de ea ci de dorința bărbatului de a-și păstra castitatea.

În această situație s-a aflat Iosef în fața soției stăpânului său, Potifar. Pentru a-și stăvili patima, firesc ar fi fost să recurgă la cuvinte aspre, capabile să curme farmecul momentului.

Iosef a ales însă altă cale. I-a vorbit pe îndelete de încrederea deplină de care se bucură în ochii lui Potifar, și că ar fi o mare ticăloșie să se arate nevrednic de încrederea acordată atingându-se de soția lui. Și dacă nu ar fi destul, acesta ar fi și un mare păcat înaintea lui D-zeu.

Ca și cum i-ar fi spus: Distinsă doamnă, sunteți frumoasă, sunteți atrăgătoare, sunteți minunată. Nu pentru că v-aș fi găsit vreun cusur vă refuz, ci pentru că am eu o problemă personală care chiar nu ține de dumneavoastră.

Câtă grijă pentru a nu jigni!