Și va fi când va auzi cuvintele acestei imprecații, se va binecuvânta în inima sa spunând: „Voi avea pace, chiar dacă voi merge după pornirile inimii mele!” … (Devarim/Deuteronom 29:18)

Ce este o imprecație? Nici eu nu știam. În Dex scrie: „Invocare a urgiei divine asupra cuiva; blestem”.

În contextul nostru, cuvântul se referă la soarta promisă în pericopa anterioară, pericopa Ki Tavo, celor merg după pornirile inimilor lor încălcând poruncile Torei. Un credincios care încalcă poruncile Torei ar trebui să se teamă de pedeapsa care îl așteaptă. De unde certitudinea că va avea pace chiar dacă va merge după pornirile sale?

Multă cerneală s-a scurs și multe condeie s-au frânt în căutarea unei explicații care să aibă cât de cât sens. Din mulțimea de explicații pe care le-am citit, cea mai potrivită mi s-a părut cea din cartea Akedat Ițhak[1]:

Autorul acestor gânduri este un credincios care se bizuie pe faptele bune ale confraților săi. El are o credință ne neclintit că faptele bune ale celor drepți se răsfrâng asupra întregului popor, apărându-i de urgie chiar și pe cei care se abat de la calea cea dreaptă. Asigurat de protecția lor, el se simte în siguranță chiar și atunci când se lasă dus de pornirile inimii. Aceasta este, pe scurt, explicația din cartea Akedat Ițhak.

Explicația nu are nicio noimă. Cum se poate bizui pe apărarea care i-o oferă grupul cel care tocmai îi  încalcă voit regulile?

Acesta nu este un reproș adresat autorului. El doar încearcă să explice ce ar putea fi în mintea unui credincios care își închipuie că imprecațiile din pericopa Ki Tavo nu-l vor atinge oricât ar păcătui.

Vai, cu câtă ușurință cădem în prăpastia iraționalului când căutăm să justificăm fapte cu care nu suntem împăcați!

[1] Lit. Legarea Lui Ițhak, scrisă de Rabi Ițhak Arama în vremea exilului evreilor din Spania