Despre frumusețe (Haiei Sara)
Și a fost viața Sarei o sută de ani și douăzeci de ani și șapte ani anii vieții Sarei (Bereșit/Geneza 23:1)
Avem o tradiție că Tora se exprimă în cea mai scurtă formă posibilă. E și firesc. Fiind o creație divină, ne așteptăm ca ea să fie perfectă. În cazurile în care se găsesc totuși cuvinte care par a nu avea niciun rost, exegeții le caută un tâlc ascuns.
De ce o sută de ani și din nou douăzeci de ani și din nou șapte ani și din nou anii vieții? Era suficient să fi fost scris o sută douăzeci și șapte ani, precum apare în unele traduceri. Rași, bazat pe o sursă din Midraș scrie că Tora sugerează că Sara la o sută de ani era frumoasă și fără păcat ca la douăzeci de ani, iar la douăzeci de ani frumoasă și fără păcat ca la șapte ani.
Care venerabilă doamnă cu o sută de ani împliniții nu și-ar dori să arate ca la douăzeci? Mai greu de înțeles de ce și-ar dori o domnișoară de douăzeci de ani să arate ca o fetiță de din clasa întâi?
Rași se referă la un alt fel de frumusețe, unii o numesc naivă, alții neprihănită, eu aș prefera s-o numesc frumusețea zâmbetului nevinovat. La șapte ani o găsim destul de des, la douăzeci de ani e deja rară, la o sută cu atât mai mult. Nu este o frumusețe în sensul pe care îl dădeau vechii greci cuvântului, ci senzația plăcută pe care, în ciuda ridurilor, reușesc s-o dea celor care îi privesc.
Fața omului e ca o foaie de hârtie pe care îi sunt înscrise faptele. Se povestește de Rabi Ițhak Luria, cunoscut sub numele haAri, că știa să citească de pe fața omului toate faptele sale. Departe de noi această capacitate, dar nici chiar orbi nu suntem. Cu puțină atenție vom simți dacă omul din fața noastră este bun sau nu, sincer sau viclean. Nu ignor că sunt printre noi și excroci de mare clasă, care stăpânesc arta de a-și disimula răutatea printr-un zâmbet binevoitor, dar aceștia sunt puțini. La cei mai mulți, ochii sunt adevărata oglindă a sufletului.
Înainte de orice faptă, ar fi bine să ne gândim că în afară de răsplata în lumea de veci, ea ne va fi înscrisă pe față. Cei mai mulți, deși nu o vor putea citi, o vor simți. O faptă bună îi va face pe cei din jur să dorească se apropie de noi, o faptă mai puțin bună, mai puțin.
Dacă dorim să fim plăcuți celor din jur, mai de folos decât un nou machiaj sau un nou tratament estetic este o faptă bună făcută pe ascuns.
Mi-a plăcut modul original de a tâlcui această pericopă. De data aceasta Rabinul Shaffer se adresează în special femeilor (normal, fiind vorba de Sara), îndemnându-le explicit să prefere o faptă bună unei noi metode de înfrumuseţare. Dacă mi-e permis aş sugera calea de mijloc: înainte de a ne “deda” la un machiaj nou sau un tratament cosmetic, să facem o faptă bună!