„Bogatul să nu dea mai mult nici săracul mai puțin de o jumătate de siclu dar lui HAȘEM pentru curățarea sufletelor voastre. Și să iei banii de curățare de la fiii lui Israel și să-i dai pentru slujba Cortului Întâlnirii … ” (Bereșit/ Geneza 30:15,16)  

În statul modern s-a încetățenit bugetului centralizat. Statul percepe taxele și împarte banii pentru a face față diverselor nevoi: educație, securitate națională, culte, sport și câte și mai câte.

Conform legilor Torei, taxele nu sunt percepute ci donate. Fiecare donează din rodul pământului său circa 3% pentru Coheni, 10% pentru Leviți și 9% pentru săraci. Fiind donație, fiecare își poate alege săracul pe care dorește să-l ajute. Astfel, s-a menținut coeziunea socială timp de patru secole, de la cucerirea lui Iehoșua până la încoronarea regelui Șaul. Aceste reguli se aplică până astăzi roadelor care cresc pe pământul Israelului.

Darurile pentru Coheni, Leviți și săraci sunt proporționale cu venitul. Cei cu inima deschisă și dare de mână pot dona mai mult, fără a depăși totuși anumite limite.

Diferit este cazul darurilor pentru Templu. Săracul, chiar lipit pământului, trebuie să doneze jumătatea sa de siclu. Bogatul, oricât ar fi de darnic,  nu au voie să dea mai mult decât jumătatea sa de siclu. Parcă ne-ar spune HAȘEM: „Pe mine nu mă puteți mitui. În fața mea bogat și sărac toți sunt la fel. Dimpotrivă, pe sărac îl prețuiesc mai mult, căci pentru el sacrificiul acestui dar a fost mai mare.”

Astfel îmbină Tora două aspecte contradictorii. Poziția fiecăruia în societate este pe măsura faptelor sale. Când venim înaintea lui HAȘEM, ne căim pentru greșelile noastre și ne rugăm pentru iertarea lor, diferențele dintre mare și mic, puternic și slab, bogat și sărac nu își mai au locul. În fața lui HAȘEM, toate sufletele sunt egale.

Suntem cu toții, sper, de acord că răsplata pentru muncă trebuie să fie după folosul pe care îl aduce. Totuși, pentru păstrarea demnității umane, trebuie să existe un salariu minim. Încercările de a nivela prea mult salariile au dus fără excepție la catastrofe. Pe de altă parte, când judecăm un ucigaș sau un violator nu avem voie să ținem cont de folosul pe care victima l-a adus sau nu l-a adus societății. În ipostaza de victimă, toți oamenii sunt egali.

Acestea sunt cazurile simple. Adesea ne confruntăm însă cu cazuri în care atât egalitatea cât și inegalitatea par justificate. De pildă, pe de o parte simțim că toți copii ar trebui să se bucure de șanse egale în educație,  Pe de altă parte simțim că e cinstit ca părinții să-și poată dedica din rodul muncii pentru a-și ajuta copiii să-și croiască un drum mai bun în viață.

Soluțiile practice țin deja de domeniul social sau politic. Pentru noi, învățătura este că în unele aspecte suntem egali, în altele nu. Există totuși o regulă generală: În cadrul societății, în unele aspecte suntem cu toții egali, în altele fiecare trebuie tratat după meritul său. În fața lui HAȘEM suntem cu toții egali.

Dacă revoluționarii erei moderne ar fi înțeles aceste principii, mult sânge nevinovat ar fi fost cruțat!