Și Domnul i-a spus lui Moise: „Ia-l la tine pe Ioșua, fiul lui Nun, un om în care este duh, … Și pune din măreția ta asupra lui, pentru ca toată obștea copiilor lui Israel să asculte. (Bamidbar/Numeri 27:18-20)   

Înainte de a muri, Aaron și-a văzut fiul Elazar investit ca Marele Preot – Cohen Gadol. Moise și-ar fi dorit și el ca fiul său să fie numit în locul lui, dar Dumnezeu nu i-a împlinit dorința. Pentru a conduce poporul Dumnezeu l-a ales pe Ioșua fiul lui Nun „un om în care este duh”.

De ce această părtinire?

Un Cohen Gadol oficiază. Menirea lui este să repete proceduri. Nimeni nu e mai potrivit pentru a îi ocupa locul decât fiul său, care din fragedă copilărie l-a urmărit cu privirea.

Ioșua fiul lui Nun a fost ales să conducă poporul pentru că era „un om în care este duh”, cuvinte din  care nu înțelegem mai nimic. Cuvintele lui Rași: „care va putea să se împotrivească harului fiecăruia în parte” aruncă puțină lumină, dar și ele, la rândul lor, au  nevoie de explicație.

Fiecare din noi are felul lui de a aprecia și felul lui de a judeca. Fiecare își trage propriile sale concluzii, sprijinite pe argumente care i se par lui convingătoare. Lăsați în voia noastră, am merge fiecare pe calea lui, asemeni oilor fără păstor. Menirea păstorului este de a își aduna și a își aduce turma pe calea de el decisă. Nu prin exercițiul violenței sau al autorității ci prin a găsi cuvintele care îl conving pe fiecare în parte.

Fiecare situație are specificul ei. Nu avem certitudinea că ceea ce a fost de folos ieri va fi de folos și astăzi. Cel care conduce o instituție, cu atât mai mult un popor, are nevoie de o perpetuă reînnoire.

Nimic nu e mai dăunător conducerii decât repetarea necugetată a unei rutine. Nimeni nu este mai nepotrivit pentru a își conduce semenii decât fiul care pășește cu pioșenie pe urmele tatălui său.