Și a văzut poporul că întârzie Moșe să coboare de pe munte și s-a adunat poporul în jurul lui Aharon și i-a spus: Scoală-te și fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră căci acest Moșe, omul care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce i s-a întâmplat. (Șmot/ Exodul 32:1) … iar ei au spus: Acesta este dumnezeul tău, Israele, care te-a scos din țara Egiptului. (ibid. 32:4)

O viziune clară asupra idolatriaei se găsește în cartea lui Maimonide Yad Hazaka capitolul Hilhot avoda zara vehukoteihem (1:1): … Și aceasta a fost greșeala lor. Au spus: Deoarece HAȘEM a creat aceste stele … să conducă lumea și le-a pus în cer și le-a cinstit și ei sunt slujnicii care slujesc înaintea Lui  vrednici sunt să fie cinstiți și lăudați și onorați. Și aceasta este voia lui HAȘEM să cinstim … pe cine îl cinstește El. … au început să clădească stelelor temple și să le aducă jertfe … pentru a obține bunăvoința lui HAȘEM în opinia lor greșită. Acesta a fost începutul idolatriei. Și așa spuneau slujitorii ei care îi cunoșteau începuturile. Nu că nu ar fi alt Dumnezeu decât această stea. …

O viziune asemănătoare am găsit în Tratat de Istorie a Religiilor de Mircea Eliade: Dincolo de orice îndoială este însă cvasi-universitalitatea credințelor într-o Ființă divină celestă, creatoare a Cosmosului… (pag. 58) divinitățile cerești supreme sunt împinse tot mai mult către periferia vieții religioase, până cad în uitare; rolul preponderent îl împlinesc alte forțe sacre, mai apopiate de om, mai accesibile experienței sale cotidiene , mai utile. (pag. 63)

Eliade, cercetătorul religiilor descrie tranziția de la credința în Creatorul unic către credința în ”alte forțe sacre, mai apopiate de om, mai accesibile experienței sale cotidiene”. Maimonide, teologul, o privește ca o greșeală de judecată agravată prin uitarea începutului.

Maimonide menționează slujitorii ei care îi cunoșteau începuturile. Eliade scrie mai explicit cum divinitățile cerești supreme sunt împinse tot mai mult către periferia vieții religioase, până cad în uitare. Deși nu este specificat, am rămas cu puternica impresie că fenomenul descris se petrece de-a lungul unui număr de generații.

Vițelul de aur s-a născut din nevoia de avea un conducător în locul lui Moșe care întârzia să coboare de pe munte. Menirea vițelului era să aducă poporului cuvântul lui HAȘEM, ceea ce făcuse Moșe. Vițelul însă a fost ridicat la rang de zeitate și i s-a atrebuit chiar meritul de a fi scos poprul din Țara Egiptului. Toate acestea s-au petrecut în mai puțin de o zi. Cât de scurtă poate fi câteodată memoria!

Ce vin toate acestea să ne învețe? Că în momente de criză  tindem să ne agățăm de orice nălucă, chiar cu prețul renunțării la cele mai de bază valori. Nu ne face cinste, dar trebuie să ne recunoaștem metehnele. Acesta este primul pas pe calea de a le îndrepta.

Ne afăm și noi într-un moment de criză. Unul din acele momente decisive ale vieții în care valorile ne sunt puse la încercare. Să trăim la înălțimea momentului!