Aceste cetăţi să vă slujească drept cetăţi de adăpost împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigaşul să nu fie omorât înainte de a se înfăţişa în faţa adunării ca să fie judecat. (Bamidbar/ Numeri 35:12)

Tora a fost dată într-o societate care era în esență tribală. Chiar și acolo unde domneau regi care aveau străji și temnițe, menirea acestora era să apere monarhul. Nimănui nu îi prea păsa dacă supușii se căsăpeau între ei.

În această lume, în care viața omului avea prea puțină valoare, a apărut „răzbunarea sângelui”. Rudele victimei aveau datoria „sacră” să-l ucidă pe ucigaș. Aceasta a fost însă o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, ea era o piedică în calea ucigașilor, care se temeau că ar putea plăti pentru fapta lor cu propria lor viață. Pe de altă parte, lanțul răzbunărilor nu putea fi oprit.

Precum nu interzice nici sclavia, Tora nu interzice nici răzbunarea sângelui. Pentru aceste instituții, oricât ar fi fost ele de rele, nu exista în acele timpuri nicio alternativă. Fără ele, ordinea societății s-ar fi destrămat.

Tora nu interzice răzbunarea sângelui ci doar o limitează. Răzbunarea sângelui era permisă în toată țara, cu excepția cetăților de adăpost. Dacă ucigașul reușea să ajungă în cetatea de adăpost înainte de a fi prins, el scăpa. Dacă, însă, era prins în afara cetății de adăpost, legea răzbunării era în vigoare.

În cetatea de adăpost li se asigurau ucigașilor adăpostul și hrana, dar de judecată nu scăpau. Dacă judecătorii decideau că fapta a fost comisă fără intenție, că a fost doar un accident, ucigașul era lăsat în viață, dar rămânea exilat în cetatea de adăpost. Dacă făcea un pas în afara cetății, răzbunătorul avea dreptul să-l omoare. Dacă, însă, se dovedea că fapta a fost premeditată, ucigașului i se aplica pedeapsa capitală.

Practica răzbunării sângelui, deși la unele popoare a rămas în vigoare până astăzi, la noi a fost de mult dată uitării.  Totuși, avem și noi ce învăța de aici.

Ni se întâmplă câteodată, sperăm cât mai rar, să fim supuși unor comportamente jignitoare. Simțim imboldul să ripostăm pe loc. Dacă ne-am stăpânit firea și n-am ripostat imediat, de multe ori preferăm să trecem cu vederea incidentul.

Din pericopa săptămânii învățăm că niciuna din aceste alegeri nu este bună. Bine ar fi să ne oprim, să ne liniștim, să judecăm la rece și dacă este cazul, să ripostăm.