Despre chibzuință în pericopa Aharei Mot
Orice bărbat din casa lui Israel care va înjunghia [ca jertfă] un taur, o oaie sau o capră … dar [care] la intrarea Cortului Întâlnirii nu l-a adus pentru a-l oferi ca jertfă Domnului înaintea Tabernacolului Domnului [vărsare de] sânge i se va socoti … (Vaikra/ Levitic 17:3,4)
Omul modern, confruntat cu urgia, încearcă să-i înțeleagă mecanismul. Prin aceasta speră că va reuși s-o stăpânească, s-o îmblânzească sau cel puțin s-o prevadă.
În vechime oamenii vedeau lucrurile cu totul altfel. În ochii lor, cauza oricărei urgii era supărarea zeilor. Aceștia trebuiau îmbunați, hrăniți, mituiți sau manipulați. Jertfele erau, după înțelegerea lor, cea mai bună pavăză în fața urgiilor.
Tora nu interzice jertfele, doar le îngrădește: Ele nu pot fi aduse decât lui D-zeu și numai în Templul din Ierusalim.
Prima îngrădire e ușor de înțeles, a doua mai puțin. Așa a arătat și istoria. Singurul care a reușit să oprească jertfele în afara Templului a fost regele Ioșiahu. Mulți regi, deși au stârpit practicile idolatre, nu au reușit să înlăture altarele pe care se aduceau jertfe lui D-zeu în toate colțurile țării precum este scris în repetate rânduri:[1] Doar altarele nu au fost înlăturate, poporul tot mai săvârșea jertfe și tămâieri pe altare.
Jertfele pe care le îngăduie Tora sunt fundamental diferite de cele aduse idolilor. Ele nu sunt menite a hrăni. D-zeu nu are nevoie de hrană. Ele nu sunt menite a îmbuna, mitui sau manipulat. D-zeu nu poate fi manipulat. Ele sunt ori acte de asumare a unui păcat, ori daruri menite este să deschidă inima către D-zeu.
Pentru a depăși imboldul de a hrăni, îmbuna mitui sau manipula, era nevoie de răgaz pentru limpezirea gândurilor și curățarea sufletului.
Drumul până la Ierusalim era menit să ofere răgazul necesar acestei introspecții.
******
Până în anii Gaonului din Vilna (1720-1797), dacă un tânăr dorea să studieze Tora și nu găsea cine să-l învețe la el în oraș, era nevoit să se mute unde găsea rabinul care să-l învețe carte. Acolo locuia cu chirie pe unde găsea și mânca ce avea sau nu avea. Mulți nu făceau față acestor condiții și abandonau prea devreme studiul
Rabi Haim din Volojin, cel mai de seamă discipol al Gaonului, a văzut greutățile prin care treceau învățăceii și a găsit o soluție: Comunitatea locală va asigura cazarea și masa învățăceilor. Scutiți de grijile existenței, se vor putea dedica în întregime studiului Torei. Entuziasmat, s-a grăbit Rabi Haim să propună maestrului soluția pe care a găsit-o, dar, spre mirarea și dezamăgirea sa, Gaonul a respins-o.
Rabi Haim n-a înțeles cu niciun chip de ce i-a respins Gaonul propunerea. Un an mai târziu și-a luat inima în dinți și a propus-o din nou. De data aceasta Gaonul a îmbrățișat-o cu entuziasm.
Mirat, l-a întrebat Rabi Haim: Dacă propunerea era vrednică să fie acceptată, de ce nu a acceptat-o de la început. I-a răspuns Gaonul: Pentru că atunci ea încă nu era chibzuită.
[1] Melahim Bet/ 2Regi 12:4, Melahim Bet /2Regi 14:4 și în câteva alte locuri
Comments
Despre chibzuință în pericopa Aharei Mot — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>