Cele zece plăgi trebuie tratate cu mare seriozitate. Rostul lor trebuie înțeles corect. Alunecarea spre bucurie față de suferința egiptenilor ar fi cea mai mare greșeală.

Întâi de toate, ele au fost pedepse pe care poporul egiptean le merita pe deplin. Ultima și cea mai grea pedeapsă, moartea primului născut a fost doar un răspuns palid la faptele egiptenilor care i-au omorât nu doar pe primii născuți ci pe toți băieții născuți fiilor lui Israel. În Midraș citim că orăcăitul broaștelor a fost pedeapsă pentru că nu îi lăsau  fiii lui Israel să se odihnească nici măcar noaptea, iar păduchii pentru că nu îi lăsau să se spele. La fel găsim fără excepție pentru toate plăgile.

Din literatura Egipteană veche, descifrată și tradusă în ultimele decenii, aflăm că se practicau la curtea Faraonului asemenea competiții de vrăji. Spre deosebire de vrăjitori, Moșe și Aharon nu au venit să-și arate priceperea. Ei au venit să arate că HAȘEM este mai presus decât toți zeii în numele cărora veneau vrăjitorii.

Citind cu atenție textul vom vedea că nu suferința propriul său popor ci dorința de a contesta puterea lui Moșe și Aharon și prin aceasta puterea lui HAȘEM îl îndemna pe Faraon. Când Aharon a prefăcut apa în sânge ne-am fi așteptat ca vrăjitorii Faraonului să prefacă sângele în apă, dar nu așa a fost. Vrăjitorii și-au arătat puterea … prefăcând și ei puțina apă care a mai rămas în sânge. La fel s-a întâmplat și la plaga broaștelor.

Pentru a înlătura plăgile, Faraonul nici măcar nu s-a adresat vrăjitorilor. Știa dinainte că ei nu vor fi în stare. Când nu a mai putut îndura orăcăitul broaștelor, l-a chemat  pe Moșe, l-a rugat să se roage la HAȘEM să-l scape de chinul broaștelor și i-a promis că va lăsa neamul să plece. A promis, dar n-a promis să se și țină de cuvânt. L-a întrebat Moșe: Când să fie înlăturate broaștele? I-a răspuns Faraonul: Mâine. Faraonul a fost dispus să sufere el și tot neamul încă o zi orăcăitul broaștelor doar în speranța că va arăta ca Moșe nu e în stare să facă ceva ce nici vrăjitorii lui de fapt nu erau în stare.

La a treia plagă, când a prefăcut Aharon țărâna în păduchi, au încercat și vrăjitorii Faraonului, dar nu au reușit. Prin vrăji ei nu știau să stăpânească vietăți mai mici decât bobul de linte. Atunci au înțeles vrăjitorii că degetul lui HAȘEM a intervenit. Faraonul însă nu s-a oprit. Ceea ce a început ca o aparentă competiție de vrăji s-a dezvăluit ca o contestare directă a puterii lui HAȘEM.

Cele petrecute la eliberarea din robia Egiptului sunt pentru neamul nostru o lecție de care mai avem nevoie și astăzi. Am învățat că dorința de a ne face rău depășește limitele rațiunii. Nu o dată au s-a întâmplat ca răuvoitorii să fie dispuși să sufere și ei, uneori chiar mai mult decât suferința pe care au reușit să ne-o aducă, doar pentru a-și împlini dorința de a ne face rău . Teroriștii care se aruncă în aer în speranța de a ne aduce și nouă pierderi sunt cel mai grăitor și trist exemplu. Orice pierdere pe care reușesc să ne-o aducă este în ochii lor ca o ”dovadă” a superiorității credinței lor.Vai de credința care are nevoie de astfel de ”dovezi”!