Și au spus frații unul către celălalt: Într-adevăr vinovați suntem față de fratele nostru căruia i-am văzut necazul sufletului când ne-a implorat și nu l-am ascultat, de aceea a venit asupra noastră această năpastă. (Bereșit/Geneza 42:21)

Titus Vîjeu în cartea sa de dialoguri cu regretatul Aurel Storin aduce o observație paradoxală făcută de maestrului său din anii negrii ai comunismului: Cei care erau nevoiți să își facă public ”autocritica” alegeau să își asume ”păcate” imaginare, dar în niciun caz fapte reale. Imaginarul amenință mai puțin decât realul.

Avem nevoia nestăpânită de a trăi în pace cu conștiința. Dacă nu reușim să ne îndreptăm faptele nu ne rămâne decât … să strâmbăm moralitatea pâna ce va cădea de acord cu tot ceea ce săvârșim. Nu am întânit încă ticălosul care să fie ticălos în proprii săi ochi. Scuze precum ”În situația în care mă aflu nu am de ales”, ”Prin asta îi ajut pe oameni la ananghie”, ”Alții fac fapte mult mai grave” liniștesc de minune conștiința.

Eșafodaje intelectuale sunt capabile de justifica orice faptă, fie ea cât de josnică ar fi. Raskolnikov a știut să-și justifice jaful și omuciderea. Propaganda nazistă a reușit să liniștescă până și conștiința celor care ucideau la scară industrială.

Amăgirea de sine nu este doar apanajul ticăloșilor. Nu o dată o găsim la oameni de înaltă statură morală. Cel mai grăitor exemplu sunt frații lui Iosef care în pofida păcatului săvârșit prin vânzarea fratelui sunt priviți în tradiția iudaică ca fiind aproape de statura morală a patriarhilor. Când a venit asupra lor năpasta ei și-au făcut examenul de conștiință. Cel mai grav păcat pe care și l-au găsit a fost faptul că nu au avut milă de Iosef când acesta i-a rugat să-l ierte. Douăzecișidoi de ani nu le-au ajuns să înțeleagă că însăși vânzarea fratelui a fost un păcat!

Căința, mai mult decât un act de smerenie este un act de eliberare a gândirii din cătușele cu care ne-am legat de bunăvoie. O judecată care se zbate să depășescă prejudecata. Un gând izvorât din acea scânteie sacră care pâlpâie în fiecare din noi și nimic nu reușește să o corupă.

Pentru a ne ajuta pe această spinoasă cale au alcătuit Înțlepții Israelului textul de mărturisire al păcatelor. Pentru fiecare din literele alfabetului este menționat un păcat. Dacă vom citi textul cu smerenie și vom da frâu liber gândurilor avem șansa să găsim un păcat asemănător pe care chiar de noi înșine îl ascundem.

Peste câteva ore vom fi în sinagogi pentru rugăciunea de Iom Kipur. Să folosim ocazia pentru a păși spre noi înșine și să fim pecetluiți cu toții în cartea celor vii!