Și vei mânca, și te vei sătura, și Îl vei binecuvânta pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru țara cea bună pe care ți-a dat-o. (Devarim/Deuteronomul 8:10) 

Din acest verset au învățat înțelepții Israelului porunca de a-i mulțumi lui D-zeu după ce am mâncat pâine pe săturate. Textul pe care îl recităm de fiecare dată, ceea ce numim ברכת המזון )Birkat Hamazon(, a fost statornicit bucată cu bucată de-a lungul generațiilor.

Prima binecuvântare: „Binecuvântat … care hrănești lumea toată, cu bunătatea Sa, cu blândețe cu har și cu îndurare… Și prin bunătatea Sa cea mare nu ne-a lipsit niciodată și nu ne va lipsi niciodată în veci, hrană. …” a fost statornicită de Moise. În deșert, unde nu aveau pâine, o rosteau după ce mâncau mană pe săturate. În fiecare zi sperau că miracolul manei va continua, dar nu aveau nicio certitudine.

A doua: „Îți mulțumim … pentru că ai dat părinților noștri ca moștenire o  țară plăcută, bună și întinsă…” a statornicit-o Iosua fiul lui Nun, după ce a cucerit țara Cnaanului a împărțit-o triburilor, iar în cadrul fiecărui trib fiecare familie a primit moșia ei. Cel care mănâncă din roadele moșiei sale nu are nevoie să-și facă prea multe griji pentru viitor. În fiecare an pământul își dă rodul, doar să nu fie secetă și să nu-l năpădească lăcustele, tâlharii sau cotropitorii.

Ajunși fără de voie pe tărâmuri străine, nu am contenit să-i mulțumim lui D-zeu pentru țara cea „plăcută, bună și întinsă”.  Proprietari de drept am rămas, doar că am fost vremelnic alungați. Speranța revenirii grabnice ne-a luminat anii întunecați ai diasporei.

A treia: Îndură-Te Te rugăm …. și de Ierusalim, orașul Tău și de Țion sălașul slavei Tale… a fost statornicită de regele David după ce cucerit Ierusalimul din mâna Ievusiților. Continuarea ei: „… și de Casa Ta cea mare și cea sfântă, care poarte numele Tău…” a statornicit-o regele Solomon după ce a clădit Templul.

Ierusalimul și Templul sunt lăcașuri de rugăciune. Acolo se rugau să fie apărați de secetă, de lăcuste de tâlhari și de cotropitori.

Pâinea ne ține de foame. Dacă e plămădită din grâne crescute cu truda frunții pe moșia noastră, ea are gustul dulce al demnității. Dacă ne-am rugat pentru pâine, ea devine un prețios dar de la D-zeu.