„Și a grăit HAȘEM către Aharon zicând: Vin și băutură care îmbată să nu bei, tu și fiii tăi … când intrați în Cortul Întâlnirii și nu veți muri, legiuire veșnică din neam în neam. Și să deosebiți între sacru și profan, între necurat și curat.” (Vaikra/ Levitic 10:8-10)

Urmașii lui Aharon, cei pe care îi numim astăzi Coheni, sunt avertizați să nu bea nici vin nici altă băutură alcoolică înainte de a intra în Cortul Întâlnirii. Avertismentul se referă și la intrarea în Templul din Ierusalim. Dacă nu vor intra băuți, nu vor muri. Dacă, însă, vor încălca porunca și vor intra băuți, din cer își vor lua pedeapsa.

Următorul verset extinde avertismentul către toți cei care deosebesc „între sacru și profan, între necurat și curat.”. În cuvintele noastre: oricine, fie el Cohen sau nu, care emite un verdict rabinic în timp ce e băut, este avertizat.

Un Cohen are voie să bea, doar să fie atent să intre băut în Templu. Un rabin are voie să bea, doar să nu emită niciun verdict cât timp e băut.

În Proverbe[1] scrie: „Nu te uita la vin cum este el de roșu, cum scânteiază în cupă și cum alunecă pe gât. Căci la urmă el ca un șarpe mușcă și ca o viperă împroașcă venin.”.  Deși pericolul beției e mare, înțelepții Israelului au decis să nu interzică vinul.

Un bun prieten din copilărie aparținea unei comunități religioase care interzice total alcoolul. Mi-am pus atunci întrebarea: Cum se face că religia mea, care e mult mai bogată în restricții, nu interzice alcoolul. Atunci am înțeles că legiuitorii poporului meu au încredere în mine.

Legiuitorii, fie ei religioși sau civili, creează reglementări. Acesta este, sau cel puțin așa înțeleg ei, obiectul muncii lor. Trăim cu senzația, pe de o parte liniștitoare dar pe de altă parte sufocantă, că totul în jurul nostru e reglementat.

Anumite aspecte ale vieții trebuie neapărat să rămână nereglementate, pentru a lăsa loc încrederii, răspunderii și omeniei.

[1][1] Proverbe 23:31,32