… și Lavan a alergat la om afară la izvor. Și a fost, când când a văzut inelul pentru nas și brățările pe mâinile surorii sale… Și i-a spus: Vino binecuvântatul Domnului… (Bereșit/ Geneza 24:29-31)

Iar când Lavan a auzit veștile despre Iacov, fiul surorii sale, a alergat să-l întâmpine, l-a îmbrățișat, l-a sărutat și l-a luat în casa lui; și el i-a povestit lui Lavan toate aceste lucruri. (ibid 29:13).

Lavan a alergat în întâmpinarea lui Eliezer, pețitorul trimis de Avraham și a alergat în întâmpinare lui Iacov. Pe Eliezer, care a venit în fruntea unei caravane de zece cămile încărcate cu daruri, l-a poftit în casă. Pe Iacov, care venea singur pe jos, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.

De ce oare l-a îmbrățișat și l-a sărutat Lavan pe Iacov? Rași scrie că, după ce a văzut darurile aduse de pețitorul tatălui său, nu-i venea să creadă că fiul a venit cu mâna goală. L-a îmbrățișat ca să-i scotocească prin buzunare, l-a sărutat cu gândul că ar putea ascunde o perlă în gură, dar spre dezamăgirea lui nu a găsit nimic. Iacov i-a povestit cum a fost nevoit să fugă de acasă și cum a rămas fără niciun ban.

Fiindu-i rudă, Lavan l-a adăpostit în casa lui timp de o lună, dar i-a cerut să muncească pentru mâncarea pe care o primea. Când s-a încheiat luna și Lavan a fost mulțumit de munca lui Iacov, s-a oferit să-l plătească. Ca plată pentru șapte ani de muncă, Iacov a cerut s-o primească pe Rahel, fiica lui Lavan cea mică, de nevastă.

Nimic din toate acestea nu trădează ce a simțit Iacov, urmașul unei familii care a fost odată bogată, când a venit pe jos, numai cu hainele de pe el să-și caute o mireasă.

Nici măcar în rugăciune nu s-a simțit Iacov legat de bogăția de care s-a bucurat în trecut familia sa. El s-a rugat numai pentru strictul necesar, precum scrie:  „Dacă Dumnezeu va fi cu mine pe drumul acesta pe care eu merg și-mi va da pâine să mănânc și haine să îmbrac și mă voi întoarce în pace la casa tatălui meu.”[1]  . Nimic în afară de pâine, haine și să fie păzit de primejdii.

În urmă cu câțiva ani am avut ocazia să stau de vorbă într-un autobuz cu o imigrantă recent venită din Iran. Ea mi-a povestit cum a plecat „în vacanță”  în Turcia. Pentru a nu stârni suspiciuni, nu a lichidat nimic. Din toată avuția, agonisită cu trudă timp de generații, a luat cu ea o singură valiză cu strictul necesar. În Turcia s-a adresat ambasadei Israelului care i-a acordat azil. Nu am auzit în vocea ei urmă de regret pentru averea pierdută. A spus cu vorbe simple: Aveam de ales averea sau viața. Am ales viața.

De la patriarhul Iacov am învățat că nu contează ce am pierdut; contează numai ce putem face de acum înainte.

[1] Bereșit/ Geneza 28:20