De Iom Kipur am fost asemeni îngerilor. Nu am mâncat, nu am băut, doar am cântat cântece de slavă înaintea lui D-zeu; ne-am căit pentru păcatele noastre, ne-am asumat să nu le repetăm și ne-am rugat cu plânsete să fim pecetluiți în Cartea Celor Vii. După ce au trecut doar patru zile sărbătorim recolta pe care am adus-o în hambare înainte să înceapă ploile.

Parcă prea repede am trecut de la cea mai sacră sărbătoare la o sărbătoare strâns legată de nevoile lumești.

Pentru a fi la înălțimea misiunii de om, D-zeu ne-a dat o zi pe an în care să fim asemeni îngerilor. O zi, dar nu mai mult. În toate celelalte zile ale anului avem datoria să trăim ca oamenii, dar fără a uita că pentru o zi am fost îngeri. Sărbătoarea de Sukot ne învață cum să traducem acest gând în fapte.

Firesc ar fi fost ca de sărbătoarea recoltei să avem manifestări legate de belșugul pe care l-am adunat în hambare. Ele au însă un rol minor, cel mult ca decorații în Suca. Pentru a îndeplini porunca zilei ne folosim de paiele rămase după treierat sau de crengi adunate cu care acoperim Suca în care locuim, dacă vremea permite, timp de șapte zile.

Un îndemn fără cuvinte să ne mulțumim cu un trai frugal și să prețuim acele lucruri, aparent fără mare valoare, care îl asigură.

Cele patru specii de plante pe care le scuturăm de Sucot: chitra, ramura de palmier, ramura de mirt și de salcie, deși azi greu de procurat, creșteau pe toate drumurile. Singura care mai folosește la ceva este chitra, dar și ea e foarte amară. Ele sunt doar frumoase, unele din ele bine mirositoare.

Un îndemn fără cuvinte să prețuim frumosul și plăcutul, chiar dacă nu am trudit pentru el și chiar dacă nu ne folosește la nimic.

Între Sucot și Hanuca avem două luni fără nicio sărbătoare sau zi deosebită. Avem două luni pentru a pune în practică învățăturile sărbătorii de Sucot: să fim  mulțumiți cu frugalul, dar să prețuim frumosul și plăcutul.

Să ne simțim străini între zorzoane opulente, dar de prost gust!