Și să-ți fie ca semn pe mâna ta și ca aducere-aminte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta, căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. (Șmot/ Exodul 13:9)

Să fie semn pe mâna ta și filacterii între ochii tăi, căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. (ibid 13:16)

Ce „semn” avem de pus pe mână și ce „aducere-aminte” sau „filacterii” între ochi?  Înțelepții Israelului au dedus că este vorba de cele patru paragrafe, două din ele din pericopa săptămânii, în care este amintită porunca de a pune un semn pe mână și o aducere-aminte sau filacterii între ochi.

Cum se pune un text pe mână și între ochi? Nu avem nici cel mai vag indiciu. În acest caz ne bazăm pe învățătura primită de Moise pe muntele Sinai prin viu grai și transmisă, tot prin viu grai, din generație în generație: Să scriem textele cu cerneală neagră pe pergament, să le închidem în cutiuțe paralelipipedice cu baza pătrată din piele înnegrită și să le coasem cu tendoane;  să legăm o cutiuță pe antebraț și una deasupra frunții cu ajutorul unor curelușe din piele înnegrită. Detaliile sunt stufoase, dar nu aici este locul să le abordăm.

Se ridică aici o întrebare fundamentală: Un text se scrie pentru a fi citit. Care ar putea fi rostul unui text închis într-o cutie pe care nimeni nu-l vede?

Prietenul și cuscrul meu, rabinul Beniamin ben Ișai, mi-a răspuns printr-o pildă pe care o voi reda în cuvintele mele. Un soldat aflat pe front primește după lungi luni de așteptare o epistolă de la aleasa inimii sale. O citește, o răscitește, o răs-răscitește până când cunoaște pe dinafară fiecare cuvânt. După ce i s-a întipărit bine în minte, el o împăturește frumos, o învelește în folie impermeabilă și o păstrează în buzunarul de la piept cât mai aproape de inimă. Când simte prezența scrisorii, el își amintește de iubita lui și se simte mai puțin singur.

Sunt însă și zile când soldatul nu poartă scrisoarea în buzunarul de la piept. Acestea sunt zilele de permisie, când el se află aproape de aleasa inimii sale.

Tora este scrisoarea pe care D-zeu ne-a trimis-o după ce ne-a eliberat din robia Egiptului. Moșe a fost doar poștașul. D-zeu ne-a învățat să copiem câteva pasaje din scrisoare, să le închidem în cutii din piele și să le legăm, una pe brațul stâng, aproape de inimă, și una pe creștet. Când simțim cutiile, ne aducem amintim de legătura pe care o avem cu D-zeu și ne simțim mai puțin singuri.

În zilele de Șabat și de sărbătoare nu avem nevoie de Tefilin. În aceste zile, când suntem scutiți de muncă, avem răgazul să fim aproape de El.