În primele două pericope din cartea Vaikra/ Levitic citim despre jertfele care se aduceau în Tabernacol și apoi în Templul din Ierusalim. Care este tâlcul acestor jertfe? Comentatorii medievali dau câteva explicații, dar ele sunt departe de a fi convingătoare. Ele par mai degrabă ca niște încercări de a recupera o memorie de mult pierdută.

Sperăm că atunci când Templul de la Ierusalim va fi reclădit tâlcul jertfelor ni se va dezvălui din nou. Între timp trebuie să ne mulțumim cu câteva firimituri de învățătură care apar în contextul jertfelor, dar nu țin de esența lor.

Și îl va sfâșia de aripi fără a-l despărți și îl va arde Cohenul pe jertfelnic pe lemnele care sunt pe foc, ardere-de-tot va fi o jertfă mistuită d foc cu mireasmă plăcută pentru HAȘEM (Vaikra/ Levitic 1:17).

Cel cu dare de mâna aduce în dar un taur. Cel înstărit aduce un berbec sau un țap. Sărmanul, oricât și-ar dori, nu are de unde să aducă cel mult decât o turturică sau un pui de porumbel.     

Firesc ar fi fost ca pasărea să fie jumulită înainte de a fi arsă pe jertfelnic. Mirosul penelor este chiar departe de a fi plăcut. Doar că fără de pene, focul ar mistuit jertfa într-o clipă. Pentru a-i arăta sărmanului că jertfa lui este totuși  însemnată, a poruncit HAȘEM ca ea să fie arsă cu pene cu tot.

 Dacă acesta este rostul, mirosul penelor arse chiar este vrednic de a fi numit ”mireasmă plăcută”.

… un om dintre voi care va aduce o jertfă lui HAȘEM dintre dobitoace … (ibid 1:2).  Un suflet dintre voi dacă va aduce o jertfă de făină (ibid 2:1)

Celui care aduce în dar un dobitoc i se cere să fie ”om”, adică om în toată firea. Să o aducă de bună voie, conștient de valoarea ei. Jertfa celui care își irosește  turma fără a-i cunoaște valoarea nu este bine primită.

Sărmanul care aduce jertfa de făină este numit ”suflet”. Prin puținul pe care îl aduce parcă și-ar jertfi sufletul.

Nimic mai de preț decât darul sărmanului.