Și le-au spus (Dotan și Aviram lui Moise și Aaron) „… căci ne-ați făcut să puțim în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor săi, punându-le o sabie în mână să ne omoare. Și Moise s-a întors la Domnul și a spus: „Doamne, de ce ai făcut rău poporului ăstuia? de ce m-ai trimis?” (Șmot/ Exodul 5:21, 22) 

Cum reacționăm când suntem învinuiți că prin faptele noastre, deși bine intenționate, îngreunăm și mai mult suferința celor obidiți? Ori ne facem că nu auzim, ori negăm realitatea, ori învinovățim pe cine putem, ori pretindem că suferința de astăzi e un pas dureros dar necesar pentru a atinge „un viitor luminos”.

Moise era conducătorul necontestat al copiilor lui Israel; Dotan și Aviram, doi cârcotași consacrați. Ar fi fost de așteptat ca Moise să-și trimită zbirii să le închidă odată pentru totdeauna gura și apoi să uite cât mai repede incidentul. Moise, însă, i-a ascultat, nu a negat realitatea, nu a învinuit pe nimeni și nici nu s-a ascuns în spatele unor promisiuni. El chiar a adus plângerea lor înaintea Domnului, spunând: „Doamne, de ce ai făcut rău poporului ăstuia? de ce m-ai trimis?”

Doar cu greu a acceptat Moise să fie solul lui D-zeu către Faraon pentru a-i scoate pe copiii lui Israel din Egipt, căci nu se considera vrednic. După ce a acceptat solia, văzând că nu a ajutat cu nimic ci, dimpotrivă, a îngreunat suferința copiilor lui Israel, el i-a reproșat lui D-zeu faptul că l-a trimis. Niciun cuvânt, însă, cum că el nu ar fi omul potrivit pentru îndeplinirea soliei.

Moise este un exemplu ce înseamnă să fi conducător. Înainte de a fi numit, el nu se considera vrednic. După ce a acceptat solia, deși a avut un dureros eșec, Moise nu s-a îndoit nicio clipă că el este omul potrivit pentru a o îndeplini.

Numai cel care e sigur de sine are puterea să asculte cuvinte care nu îi sunt pe plac.