Cum Îl putem iubi pe D-zeu? – Pericopa Vaethanan
Și să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. (Devarim/Deuteronom 6:5)
Ce este iubirea? Nici măcar nu voi încerca să răspund. E unul din acele cuvinte al căror înțeles ne este foarte limpede, dar sfidează orice încercare de a-l defini. Putem vorbi numai despre manifestările ei, printre care se numără cunoașterea, recunoștința, dorința de a fi pe plac și actele de tandrețe.
Cu greu știm cum să iubim o ființă carne și oase. Dar cum Îl putem iubi pe D-zeu, care nu este trup, nu I se pot atribui însușirile trupului și este mai presus de orice putem înțelege? Nu ne rămâne decât să ne manifestăm față de D-zeu cu iubire.
Pe D-zeu nu-l putem cunoaște îndeaproape. Puțin din măreția Lui se răsfrânge în universul pe care l-a creat și în Tora pe care ne-a dat-o pe muntele Sinai. Studiul naturii, dar în special studiul Torei ne deschid calea spre a cunoaște ceva din măreția lui D-zeu.
Aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, hrana pe care o mâncăm, sănătatea și chiar viața de care ne bucurăm, deși ne-am obișnuit cu ele din fragedă copilărie, nu sunt de la sine înțelese. Toate acestea sunt neprețuite daruri de la D-zeu. Să fim recunoscători pentru ele.
În Tora D-zeu ne-a dezvăluit care sunt faptele care îi sunt pe plac și care nu. Ne rămâne numai să le împlinim cu tragere de inimă, nicidecum ca pe o povară.
În monumentala sa lucrare, Mișne Tora, a făcut Maimonide un sumar al tuturor poruncilor din Tora și al tuturor decretelor și practicilor statornicite de înțelepții Israelului, cu toate detaliile lor. Lucrarea este împărțită în 14 cărți. A doua din cele 14 se numește ספר אהבה – (Sefer Ahava), Cartea Iubirii. În această carte sunt adunate regulile referitoare la la recitarea de Șma Israel, rugăciune, Tfilin[1], Mezuza[2], Sefer Tora[3], binecuvântări și Brit Mila[4]. Împlinirea oricărei porunci din Tora este doar un act de ascultare. Împlinirea acestor porunci, dacă o facem din toată inima, va deveni un act de tandrețe.
Dacă vom face toate acestea, și inima ni se va deschide pentru a-L iubi pe D-zeu.
[1] Filacterii. Două cutii de piele pe care evreii le leagă, una pe braț și una pe creștet, în care au fost introduse bucăți de pergament pe care sunt scrise de mână pasaje din Tora care conțin fundamentele credinței.
[2] O bucată de pergament pe care sunt scrise de mână pasaje din Tora care conțin fundamentele credinței, introdusă într-o cutie și montată pe ușorii ușilor sau a porților în casele evreiești.
[3] Sulul de Tora în care cele cinci cărți ale lui Moise sunt scrise de mână pe pergament.
[4] Circumcizie, tăiere împrejur.
Comments
Cum Îl putem iubi pe D-zeu? – Pericopa Vaethanan — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>