Când vei construi o casă nouă, să faci un parapet pentru acoperișului tău, ca să nu aduci  [vină de] sânge în casa ta, dacă va cădea cel care cade de pe el. (Devarim/Deuteronomul 22:8) 

Un acoperiș țuguiat de tablă, țiglă sau șindrilă nu are nevoie de parapet. Porunca se referă la acoperișurile plate din zonele aride, pe care se desfășoară multe din activitățile gospodăriei. Prin extensie, versetul ne îndeamnă să înlăturăm orice sursă de pericol din proprietatea noastră.

Îmi aduc aminte că erau la Arad doi copii evrei orfani de tată. Cum au devenit orfani în zile de pace? Tatăl și mama lor se plimbau duminica la braț pe bulevardul central al orașului. Arădenii îl numeau Corso. De pe un acoperiș a alunecat o țiglă, l-a lovit în cap și dus a fost.

După ani, când eram deja în Israel, un vecin al sinagogii și-a făcut un acoperiș de țiglă. Muncitorii neglijenți au lăsat deasupra acoperișului câteva țigle claie peste grămadă. Dacă ar fi alunecat, ele ar fi căzut direct în curtea sinagogii, care adesea gemea de oameni.

Nu m-am sfiit. M-am adresat vecinului. Acesta, om credincios, mi-a răspuns: Hașem Iaazor (Doamne ajută) și cu asta s-a încheiat discuția. Nu m-am dat bătut, am continuat să fac scandal până i s-a urât de sâcâielile mele și a trimis muncitori să dea jos țiglele.

Greu de explicat credinciosului nevoia de a lua măsuri de precauție. El consideră că oricât ar fi de neglijent, celui care nu i-a fost hărăzit nu i se va întâmpla nimic, iar dacă unuia i-a fost hărăzit un necaz, oricâte măsuri de precauție va lua, ele tot nu va scăpa.

Problema este … că el chiar are dreptate. Ce rost au atunci măsurile de precauție?

De pe acoperiș va cădea numai „cel care cade”; explică Rași: „cel căruia i-a fost hărăzit să cadă”. Dacă acoperișul ar fi avut balustradă, „cel care cade” ar fi căzut în altă parte. Dacă, însă, nu a avut balustradă și „cel care cade” a căzut și a murit, vina vărsării de o va purta cel care și-a lăsat acoperișul fără balustradă.

Credința nu ne scutește de datoria de a lua măsuri de precauție.