La început a creat HAȘEM cerul și pământul. (Bereșit/Geneza 1:1)

Cum ne raportăm în zilele noastre la credință? După anii comunismului în care a fost ascunsă într-un con de umbră, ea își redobândește locul de onoare pe scena publică. Mulți chiar încearcă să o împace cu vechea ei vrăjmașă, știința. Din păcate, multe din aceste încercări nu prea sunt convingătoare.

Știința în stadiul  ei actual, sau mai degrabă bruma de știință pe care o cunosc eu, aduce provocări atât teoriei creaționiste cât și teoriei evoluționiste. Fosilele unor specii dispărute care arată ca și cum ar fi fost faze de trecere între specii cunoscute astăzi, mai ales între maimuță și om. Estimate bine fondate asupra vârstei universului ridică și ele mari semne de întrebare.

Mai puțin cunoscut este faptul că cel mai apropiat genetic omului nu este maimuța ci, nu e plăcut să recunoaștem, chiar porcul. Cea mai mare provocare, din puținul pe care îl cunosc, ține de calculul probabilităților. Șansa ca o moleculă de ADN să se creeze în mod arbitrar este de ordinul 2 la puterea lungimii lanțului, număr de cu totul alt ordin de mărime chiar decât vârsta și dimensiunea universului. Cu alte cuvine, șansa ca în întreg universul să fi existat vreodată o singură moleculă de ADN este practic zero. Totuși noi, ca oameni, existăm ca sfidare a oricărei probabilități. Cu atât mai mult noi ca evrei care am rezistat aproape două milenii fără o țară, în timp ce mulți din contemporanii noștri, deși aveau țara lor, de mult și-au pierdut identitatea.

Am observat că atitudinile față de aceste două categorii de argumente diferă semnificativ. Cele care ridică semne de întrebare asuprea Creației, oricât ar fi fost de firave, au fost răspicat susținute și larg acceptate. Cele care ridică semne de întrebare asupra evoluției nici măcar nu sunt cunoscute publicului larg. În discuții cu oameni de știință ei le-au recunoscut numai când nu găseau nicio altă cale de ieșire și chiar atunci o făceau cu jumătate de gură.

Fiecare din noi, de voie de nevoie, este pus în situația de lua atitudine în această dilemă. Atitudinea pe care o va lua îi va determina întregul curs al vieții. De aceea am simțit nevoia să atrag atenția asupra faptului că este ceva în spiritul timpului care ne face să înclinăm balanța în favoarea evoluției. Problema este însă prea importantă pentru a ne lăsa duși de curente trecătoare.

Să dăm la o parte prejudecățile, să stăm strâmb și să judecăm drept!