Tatăl nostru a murit în pustie … și n-a avut fiii. Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui pentru că n-a avut fiii? Dă-ne nouă moșie printre frații tatălui nostru. (Bamidbar/ Numeri 27:3,4)

Țlofhad a murit în deșert și nu avea fii, doar cinci fiice. Acestea au venit la Moșe și au cerut să moștenească moșia tatălui lor.

Despre ce moșie putea fi vorba? Ei nici măcar nu intraseră în Țara Făgăduită, darămite s-o fi cucerit. Parcă se certau pentru moștenirea blănii ursului din pădure.

Talmudul în tratatul Baba Batra fila 117a cercetează cui a fost împărțită Țara Făgăduită. Rabi Ioșia susține: celor care au ieșit din Egipt. Rabi Ionatan susține: celor care au cucerit țara. Rabi Șimon ben Elazar susține: și acestora și acestora.

Rabi Ioșia a înțeles că dreptul la moșie se cuvine celor care au ieșit din Egipt pentru că lor le-a făgăduit HAȘEM țara. Rabi Ioatan a înțeles că dreptul se cuvine celor care au cucerit-o. Rabi Șimon ben Elazar a înțeles că atât făgăduința cât și cucerirea dau dreptul la moșie. În ce fel se îmbină aceste două drepturi? Multă cerneală s-a scurs, multe condeie s-au frânt,dar nu voi intra în acest subiect pentru că nu ține de tema acestui articol.

Atât în opinia lui Rabi Ioșia cât și în opinia lui Rabi Șimon ben Elazar dreptul la moșie aparține, total sau parțial, generației care a ieșit din Egipt. Pedeapsa de a pribegi patruzeci de ani în deșert nu le-a anulat dreptul ci doar a amânat momentul împroprietăririi.

Țlofhad avea deja drept de proprietate asupra unei moșii din țara care urma să fie cucerită. Dacă ar fi avut fii, aceștia l-ar fi moștenit. Pentru că nu a avut fii, fiicele au cerut să-l moștenească.

***********

Disputa între Rabi Ioșia și Rabi Ionatan este limitată la identificarea generației care merita să fie împroprietărită. Rabi Ionatan, cel care susținea că dreptul aparține cuceritorilor recunoaște și el că dreptul asupră Țării Făgăduite este bazat pe promisiunea lui HAȘEM. În opinia lui cucerirea era necesară doar pentru a ne pune într-un drept care deja ne aparținea.

Vrăjmașii încearcă să ne defăimeze arătându-ne ca pe un popor de cotropitori. În vechime ne-am fi dobândit dreptul asupra țării prin cotropire. Un asemenea drept s-ar fi pierdut în momentul când țara a fost cotropită de alții. Când am revenit în țara strămoșească, susțin ei, acesta ar fi fost un act ilegitim de cotropire.

Țara Făgăduită este a noastră pentru că HAȘEM ne-a făgăduit-o, doar că ne-a lăsat să luptăm pentru a dobândi ceea ce ni se cuvine. Când am fost izgoniți din ea de cotropitori mai puternici, dreptul nu l-am pierdut. Când am revenit, la proprietatea noastră am revenit.

Într-o generație în care credința este împărtășită de mulți, acest argument ar fi fost suficient. Pentru generația noastră, în care credincioșii s-au împuținat, făgăduința lui HAȘEM a fost ratificată de Organizația Națiunilor Unite prin hotărârea istorică adoptată în data de 29 Noembrie 1947.