Cetatea ca pildă în pericopa Șoftim
Să-ți pui judecători și străji la toate porțile pe care ți le dă HAȘEM … și vor judeca poporul cu o judecată dreaptă. (Devarim/Deuteronom 16:18)
Cetatea este o pildă a omului și omul o pildă a cetății. Pentru a ține piept primejdiei, locuitorii cetății trebuie să fie uniți ca și cum ar fi un singur trup. Pe de altă parte, fiecare din noi e plin de dorințe lăuntrice, nu o dată contradictorii, de parcă ar fi o întreagă cetate.
Unii, copleșiți de frică, evită chiar să-și cunoască dorințele lăuntrice. Ele însă nu se lasă înăbușite. Mai devreme sau mai târziu, vor răbufni. Cel care le cunoaște, dar nu știe să le împace, va fi sfâșiat de ele.
Cui se adresează primul verset al pericopei? Desigur locuitorilor cetății, căci numai cetatea are porți la care stau judecători și străji. Dar adresându-se locuitorilor cetății, de ce folosește singularul „Să-ți pui” în loc de a folosi, așa cum ar fi firesc, pluralul? O referire voalată la cel numit metaforic „cetate”, omul.
Avem și noi porțile noastre: ochii, urechile, nările și gura. Străjile de la poarta cetății lasă să intre și să iasă numai după cum au hotărât judecătorii. Și noi, la porțile noastre, trebuie să punem străji. Judecăm ce suntem dispuși să vedem, să auzim și să mirosim, dar mai ales ce dorim să spunem. Străjile vor asigura că ceea ce nu ne dorim nu va intra și nu va ieși.
Nu e de loc ușor, dar mult mai greu e să aducem pace între dorințe care se bat cap în cap. Pentru cel care caută calea spre pace lăuntrică și stăpânire de sine, stăpânirea porților e cel mai potrivit prim pas.
Comments
Cetatea ca pildă în pericopa Șoftim — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>