Cele zece plăgi s-au abătut nu numai asupra Faraonului, ci asupra tuturor egiptenilor. Dacă Faraonul a păcătuit, de ce au suferit toți egiptenii pedeapsa?

Porunca de a face rău copiilor lui Israel a venit de la Faraon, dar egiptenii au îndeplinit-o cu entuziasm.  Cu noaptea în cap, la orăcăitul broaștelor, îi trezeau pe copiii lui Israel să înceapă munca zilei. Cu orăcăitul broaștelor au fost pedepsiți.  Nici măcar să se spele nu-i lăsau pe copiii lui Israel. Cu păduchi au fost pedepsiți. La fel toate plăgile, până la ultima și cea mai grea, moartea primului născut. Egiptenii au cercetat în casele evreilor  pentru a arunca toți băieții nou născuți în Fluviu. Copiii lor au fost cruțați, numai primul născut din familie a murit.

Dacă i-ar fi lăsat pe copii lui Israel să plece, Faraonul și-ar fi scutit poporul de multă suferință, dar lui chiar nu-i păsa. Dimpotrivă, pentru a-i înfrunta pe Moise și Aaron, el a fost dispus să îngreuneze suferința poporului său.

Când Aaron a prefăcut toată apa Egiptului în sânge, ne-am fi așteptat ca vrăjitorii Faraonului să  prefacă sângele înapoi în apă, dar nu așa a fost. Vrăjitorii, știind ce așteaptă Faraonul, au prefăcut și ei, prin incantațiile lor, puțina apă rămasă în sânge. Când Aaron a făcut să urce broaște peste toată țara Egiptului, au făcut și vrăjitorii să urce broaște pe țara Egiptului. Ce conta suferința poporului când orgoliul Faraonului era în joc?

Când nu mai putea îndura orăcăitul, l-a chemat Faraon pe Moise, i-a promis că va elibera poporul, doar să se roage pentru înlăturarea broaștelor. L-a întrebat Moise: „pentru când să mă rog pentru tine, și pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, ca să fie nimicite broaștele … ? (ibid. 8:5) Faraon i-a răspuns „pentru mâine” (ibid 8:6). Încă o zi de suferință a poporului nu conta pentru Faraon.

Cele zece plăgi, mai mult decât să aducă o binemeritată pedeapsă, erau menite să arate Faraonului și întregului său popor puterea lui D-zeu. Ei au ales să îndure suferință după suferință pentru că au refuzat de la început să recunoască acest adevăr.

Se mai găsesc și astăzi ticăloși gata să sufere fără măsură numai pentru a ne face rău. Teroriștii care se aruncă în aer, în speranța de a aduce și altora pierderi, sunt cel mai grăitor și trist exemplu. Orice pierdere pe care ne-o aduc este pentru ei o tristă „dovadă” a superiorității credinței lor.

Vai de credința care are nevoie de asemenea „dovezi”!